Recomandări video

Loading videos...

Mihai Apostolache: „Polițeanu este într-o continuă campanie electorală și uită că a fost ales să administreze acest oraș”

Mihai Apostolache: „Polițeanu este într-o continuă campanie electorală și uită că a fost ales să administreze acest oraș”

Consilierul local ploieștean Mihai Apostolache, reprezentant al Partidului România în Acțiune, a reacționat la mesajul primarului municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, după ce edilul l-a numit, într-o postare publică, „lichea” și „unealtă a PSD-ului”.

ORAȘUL SE DEZINTEGREAZĂ LA PROPRIU! Copac putrezit prăbușit peste cablurile electrice pe strada Torcători. Ploieștenii, la un pas de moarte în timp ce Polițeanu se ceartă pe Facebook!

 

Virgil Nanu anunță că Centura Comarnic intră în linie dreaptă: finalizarea lucrărilor este estimată pentru luna august

Apostolache a explicat că nu a răspuns imediat acuzațiilor, preferând să petreacă timpul alături de familie în această perioadă marcată de emoțiile Evaluării Naționale.

Mihai Apostolache: „Polițeanu este într-o continuă campanie electorală și uită că a fost ales să administreze acest oraș”

 

„De câteva zile, primesc mesaje de la prieteni și cunoscuți legate de postarea primarului Polițeanu, în care sunt numit «lichea» și «unealtă a PSD-ului». Nu am reacționat în aceste zile pentru că am preferat să stau alături de familie, după cum știți, este perioada evaluării naționale pentru cei mici, cu emoțiile de rigoare”, a transmis consilierul local.

 

În declarația sa, Apostolache susține că primarul se află într-o „continuă campanie electorală” și că neglijează atribuțiile administrative pentru care a fost ales.

 

„Observ că domnul primar Polițeanu este într-o continuă campanie electorală și uită că a fost ales să administreze acest oraș. Așa cum uită și că nu mai are imunitatea pe care o avea când era parlamentar și putea să facă diverse declarații calomnioase sub protecția mandatului de ales”, a afirmat acesta.

 

Consilierul local consideră că presiunea activității administrative și temperaturile ridicate contribuie la reacțiile edilului: „Probabil că stresul provocat de munca de zi cu zi de la Primărie (nefiind obișnuit cu așa ceva) și căldura de afară îl fac să își piardă cumpătul”, a adăugat Apostolache.

 

Totodată, reprezentantul Partidului România în Acțiune a criticat modul în care administrația locală gestionează problemele municipiului, reamintind că ploieștenii așteaptă soluții concrete: „Ploieștenii așteaptă onorarea promisiunilor din campania electorală, nu declarații războinice; așteaptă curățenie, siguranță și reducerea poluării, nu tocarea banilor publici pe studii și documentații întocmite greșit sau pe lucrări făcute de mântuială”, a declarat acesta.

 

În același context, Apostolache a lansat critici și la adresa proiectului noului Plan Urbanistic General al municipiului.

 

„În privința ultimei afirmații, mult așteptatul Plan Urbanistic General (PUG), un document întocmit în mare parte cu inteligență artificială și fără legătură cu realitatea (așa cum a rezultat și din dezbaterea publică), este o mostră de incompetență și un subiect care va exploda în curând”, a susținut consilierul local.

 

Acesta a făcut referire și la proiectele privind cadastrarea unor zone din oraș și la viitorul sistem informatic pentru parcările de reședință.

 

„Apropo: când faceți cadastrul unei zone, nu o mai împărțiți pe bucățele ca să fie mai multe lucrări și mai mulți bani publici consumați, ci realizați o singură lucrare pe o suprafață mai mare. Și atenție și la softul pentru parcările de reședință! Așteptăm cu interes să îl achiziționați”, a transmis Apostolache.

 

„Iar legat de așa-zisa luptă a primarului cu PSD-ul «urât și corupt», revedeți declarațiile sale de la Consiliul Județean Prahova din momentul în care se punea la cale «înțelegerea de la Ploiești» și veți înțelege falsitatea mesajului său războinic la adresa acestui partid”, a concluzionat Mihai Apostolache.

Sursa: prahovainfo.ro

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468