
Remus Truică și Diana Cîțu și-au unit destinele într-un decor spectaculos, ales parcă dintr-un film. Petrecerea de nuntă a avut loc în Monaco, la una dintre cele mai exclusiviste proprietăți de pe Riviera Franceză, unde fiecare detaliu, de la decor și până la artiștii invitați, a fost pregătit pentru un eveniment de neuitat.
Remus Truică și Diana Cîțu au ales să își sărbătorească nunta într-un cadru exclusivist, la Villa La Vigie din Monaco, o proprietate cunoscută pentru eleganța sa și pentru faptul că i-a aparținut, în trecut, celebrului designer Karl Lagerfeld. Evenimentul a impresionat prin decorurile sofisticate, priveliștea spectaculoasă și atenția acordată fiecărui detaliu, potrivit filmulețului publicat pe Instagram de cea care a făcut ca acest vis să devină realitate.
Invitații au fost întâmpinați într-un decor dominat de flori albe, mese elegant decorate și candelabre suspendate, iar panorama asupra Mării Mediterane a completat atmosfera de poveste. Unul dintre cele mai admirate momente ale serii a fost apariția tortului de nuntă, realizat pe șapte etaje și decorat într-un stil elegant. În centrul acestuia au fost amplasate inițialele mirilor, încadrate de elemente turcoaz, detaliu care a atras imediat atenția invitaților.
Mai multe pentru tine
Pe lângă decorul impresionant, invitații au avut parte și de un program artistic special. Loredana Groza și Feli au urcat pe scena amenajată pentru eveniment și au susținut recitaluri care au animat petrecerea până târziu în noapte.
Villa La Vigie este una dintre cele mai exclusiviste locații din Monaco. Construită în 1902, proprietatea a devenit celebră după ce a fost reședința lui Karl Lagerfeld. Clădirea impresionează prin arhitectura Belle Époque, interioarele elegante, grădinile exotice și priveliștea spectaculoasă asupra golfului Roquebrune-Cap-Martin.
Vila are aproximativ 600 de metri pătrați, șase dormitoare, o terasă de peste 230 de metri pătrați și o piscină încălzită de 14 metri. Locația poate găzdui până la 220 de invitați la un dineu și aproximativ 300 de persoane în cadrul unui cocktail.
Un astfel de eveniment presupune un buget considerabil. Închirierea proprietății pornește de la aproximativ de euro pe săptămână, iar costul total al unei nunți poate ajunge între și peste de euro, în funcție de amploarea petrecerii și serviciile alese.
Remus Truică și Diana Cîțu formează un cuplu de mai mulți ani și au împreună doi copii. În trecut, omul de afaceri a fost căsătorit timp de zece ani cu Irina Truică, alături de care are două fiice. Și fosta sa soție a ales Monaco pentru unul dintre cele mai importante momente din viața sa. Anul trecut, Irina Ortan și-a organizat nunta tot în Principat.




Steagul LGBT, în fața scenei la concertele de pe Bulevard. După parada cu membri Hells Angels, să ne așteptăm și la marș Pride la Ploiești?
BREAKING/ Primarul Polițeanu a adus gruparea Hell’s Angels la festivalul moto de la Ploiești! Liderul rețelei criminale, prins când încerca să plătească două asasinate cu cocaină
GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”





