
În timp ce pe Facebook curg osanalele trolilor și imaginile de PR care vând iluzia unui oraș vibrant, „Republica de sub Castani” a transformat viața sutelor de ploieșteni din zona rezidențială a Bulevardului Independenței într-un adevărat coșmar duminical.
Ceea ce se dorea a fi o zonă de promenadă culturală a deviat grav într-un iarmaroc haotic și de o gălăgie infernală, culminând recent cu un concert rock atât de strident încât s-a auzit până în cartierul Vest.
Un locatar de pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, ajuns la capătul răbdării din cauza zgomotului care sparge timpanele și distruge orice șansă de odihnă, a înaintat o sesizare oficială către Primăria Ploiești, reclamând totalul dispreț al administrației Polițeanu față de lege, liniște publică și bunul-simț elementar.
Disperarea oamenilor este sintetizată perfect în această plângere oficială extrem de dură, înaintată municipalității de Ionuț Lambrescu, un ploieștean care locuiește chiar în „prima linie” a dezastrului organizat în fiecare weekend. În timp ce edilii încasează salarii de mii de euro și se laudă cu „trezirea la viață” a orașului, sub ferestrele cetățenilor se desfășoară, de trei luni încoace, o radiografie a indolenței urbane:
Poluare fonică dincolo de limita legii: Difuzoarele sunt date la maxim pentru audiențe de doar câteva zeci de persoane. Deși Legea 61/1991 impune liniștea după ora 22:00, balamucul și gălăgia se prelungesc mult după miezul nopții cu țipete, claxoane, portiere trântite și meciuri de fotbal improvizate pe asfalt la ora 2 dimineața. Nu se mai poate odihni nimeni!
Haos rutier și porți blocate: Mașinile vizitatorilor sufocă străzile adiacente, blocând complet căile de acces spre locuințe. Locatarii avertizează disperați că, în cazul unei urgențe, ambulanțele sau autospecialele de pompieri nu au nicio șansă să intervină.
Fecale pe garduri și gazon distrus: Toaletele ecologice trântite inestetic direct pe spațiul verde sunt ignorate de unii participanți, care preferă să își satisfacă nevoile fiziologice pe gardurile oamenilor. În același timp, rulourile scumpe de gazon, plătite din banii ploieștenilor, au fost deja transformate în tăpșane de fotbal și distruse complet.
Curse ilegale de mașini și motoare: Alungate în timpul zilei, bolizii și motocicletele s-au mutat pe străzile Hașdeu și Eminescu, transformate în circuite de viteză de vineri până duminică noaptea, sub privirea îngăduitoare a autorităților locale.
Iată cum se vede, în realitate, „distracția” de pe bulevard prin ochii cetățenilor care nu mai au liniște în propriile case și pe care primarul de tastatură îi consideră doar „victime colaterale” ale propriului său spectacol electoral de prost gust:





Steagul LGBT, în fața scenei la concertele de pe Bulevard. După parada cu membri Hells Angels, să ne așteptăm și la marș Pride la Ploiești?
BREAKING/ Primarul Polițeanu a adus gruparea Hell’s Angels la festivalul moto de la Ploiești! Liderul rețelei criminale, prins când încerca să plătească două asasinate cu cocaină
GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”





