
Patru alpiniști au fost implicați, sâmbătă, într-un grav accident montan în zona Valea Albișoarei din Bușteni, după ce au căzut în gol aproximativ 10 metri. Potrivit informațiilor preliminare, coarda de asigurare s-ar fi rupt în timpul ascensiunii.
Una dintre victime a devenit inconștientă
UPDATE: Victimele sunt 3 bărbați și o femeie, cea din urmă fiind inconștientă. Aceștia făceau escaladă cu însoțitor.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că, inițial, toate cele patru persoane erau conștiente. Ulterior, starea uneia dintre victime s-a agravat, aceasta devenind inconștientă.
UPDATE: DSU anunță că, pentru gestionarea situației de urgență a fost alocat și un elicopter Black Hawk de la București, unde se afla si o echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgență București.
Bogdan Toma, purtătorul de cuvânt al DSU, a declarat inițial la Digi24 că primele informații indică faptul că accidentul s-ar fi produs după ruperea corzii de asigurare.
„Echipele de intervenție acționează pentru salvarea a patru persoane care participau alpinism în zona Valea Albișoarei, din Bușteni. Conform primelor informații, acestea s-au prăbușit aproximativ 10 metri”.
Intervin salvamontiști și două elicoptere SMURD
La locul accidentului au fost mobilizați salvamontiști, iar pentru evacuarea victimelor au fost solicitate două elicoptere SMURD, de la bazele aeromedicale din Târgu Mureș și Caransebeș.
În sprijinul misiunii au fost trimise și un echipaj de prim ajutor SMURD, două echipaje de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care se deplasează pe stadionul din Bușteni, unde vor fi preluate victimele.
Mai multe pentru tine
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.




Firma înființată de Dragoș Pîslaru a încheiat un nou contract pe bani publici cu ministerul pe care îl conduce, chiar și după demiterea Guvernului. Al cincilea!
LISTA/ Câți bani primesc primăriile din Prahova de la CJ, în 2026, din cota de 6% din impozitul pe venit
Consiliul Județean Prahova alocă încă un milion de lei pentru noul adăpost de câini din Ploiești. „Am promis, iar pentru mine, cuvântul dat are valoare!”





