
Ploile abundente care au căzut în Ploiești pe parcursul nopții trecute și în cursul zilei de astăzi au provocat o creștere rapidă a debitului pârâului Dâmbu. Potrivit informațiilor din teren, apele venite din amonte au adus pârâul la nivelul maxim, existând un risc real ca acesta să iasă din matcă.
VIDEO: Ministrul Educației, la școala din Mimiu. Comunitatea romă cere reabilitarea clădirii
Primele efecte ale viiturii se resimt deja în zona Gării de Nord, unde mai multe locuințe au fost inundate după ce apa a pătruns în curți și gospodării.
La fața locului intervin echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, care desfășoară operațiuni de evacuare a apei și acordă sprijin persoanelor afectate. Pompierii monitorizează permanent evoluția debitului și sunt pregătiți să intervină în cazul în care situația se agravează.
Autoritățile recomandă locuitorilor din zonele aflate în apropierea pârâului Dâmbu să manifeste prudență, să evite deplasările inutile în perimetrul afectat și să respecte indicațiile echipajelor de intervenție.
Situația este în continuă evoluție, iar autoritățile urmăresc cu atenție nivelul apei, în condițiile în care precipitațiile și scurgerile de pe versanți continuă să alimenteze pârâul.




Virgil Nanu, alături de elevii din Provița de Jos și Șoimari: „Astăzi, emoțiile încap într-un ghiozdan”. Ce le-a urat președintele CJ elevilor și profesorilor
Administratorul județului Prahova, Emil Drăgănescu, alături de ministrul Educației, în prima zi de școală, la Centrul de Educație Incluzivă Filipeștii de Târg




