
Ministrul interimar al mediului, Diana Buzoianu, a declarat duminică, 23 august, la TVR Info, că atunci când urșii ajung în orașe autoritățile trebuie să intervină prin împușcarea animalelor, pentru că acestea reprezintă un pericol pentru oameni.
Prin lege, primarii au acum posibilitatea de a lua această măsură. „Legea s-a modificat deja în sensul în care ei pot interveni pentru absolut orice urs care intră în intravilan. Nu mai este nevoie să facă toată acea intervenţie graduală care era o condiţie în legislaţia anterioară. Pentru urşii care vin în intravilan nu mai putem, pentru că sunt periculoşi. Noi trebuie să recunoaştem că aceia sunt urşi, în general, habituaţi, care nu mai au frică naturală de om, care sunt periculoşi pentru comunităţi”, a afirmat Buzoianu.
Cu 67 de voturi „pentru”, Senatul a încuviințat anchetarea întâlnirii Bolojan – Tănăsescu
„Vedem filmări cu urşi care încearcă să deschidă uşile pe la hoteluri, oameni care se trezesc cu urşii direct în gospodăriile lor. Este clar că acolo vorbim de nişte urşi pentru care nu mai ai ce să faci altceva decât să ai o intervenţie directă. Adică să fie împuşcaţi”, a adăugat ministrul interimar al mediului.
În acest moment, în România există aproximativ 15.000 de urși. „Asta înseamnă, ca să îşi facă toată lumea o idee, adunăm toţi urşii din toată Europa, îi mai înmulţim cu câteva cifre şi tot nu dă cât avem noi”, a explicat Buzoianu.
„Este clar că România nu poate susţine şi nu face faţă la o astfel de problemă. Şi asta trebuie să fie rezolvată inclusiv cu cote de intervenţie, adică cu vânătoarea care trebuie să fie făcută. Vânătoarea respectivă trebuie să fie făcută pe nişte criterii ştiinţifice, de zonare. Dacă vor fi făcute fără cap, nu vor face decât să crească problema”, a explicat ea.
Potrivit ministrului, trebuie să existe cote de prevenţie. „Sper ca modalitatea în care vor fi puse în aplicare aceste cote să nu ne aducă, într-un an sau doi ani, de fapt, într-o situaţie mai rea”, a conchis Diana Buzoianu.




Imagini incredibile din Ucraina. „Baie” cu șampanie, mașini scumpe și un camion transformat în piscină. Cum a petrecut Harkovul de Ziua Orașului, în plin război
Consilierul Local Mihai Apostolache lansează o campanie inedită: Marcaje cu „Simbolul neputinței” la toate gropile din Ploiești




