
Un incident șocant a avut loc în Marea Britanie, unde un copil în vârstă de numai trei ani a căzut într-un țarc cu crocodili în timp ce vizita o grădină zoologică. Potrivit presei britanice, copilul ar fi fost aruncat în mod intenționat de către un bărbat necunoscut, iar în urma incidentului, cel mic s-a rănit grav.
Șoc în Marea Britanie, unde un copil în vârstă de numai trei ani s-a rănit grav după ce ar fi fost aruncat în țarcul cu crocodili de la o grădină zoologică. Potrivit The Sun, incidentul s-a produs pe data de 18 iunie la Johnsons of Old Hurst, o grădină zoologică din Huntingdon, din Cambridgeshire.
Cel mic a căzut de la o înălțime de aproximativ 4,5 metri și a fost transportat de urgență la spital imediat ce a avut loc incidentul. Familia a creat o pagină GoFundMe, pentru a cere sprijin financiar publicului britanic. Iar, potrivit rudelor, copilul a revenit acasă acum câteva săptămâni.
Copilul a avut nevoie de șapte operații
Familia spune că cel mic este fericit că s-a putut întoarce acasă din spital. El a avut nevoie de șapte operații și urmează, acum, un program de recuperare.
„Acum că suntem acasă, continuă procesul de recuperare al fiului nostru și ne putem concentra asupra faptului de a-i oferi cele mai bune șanse posibile de recuperare. Amândoi vom continua să fim alături de el pe tot parcursul reabilitării”, au declarat părinții, potrivit sursei citate.
Autorul faptei a fost identificat de autorități
Cu ajutorul paginii GoFundMe, familia a reușit să strângă de lire sterline, iar familia spune că acești bani le-au permis să achite facturile, ratele la locuințe, cheltuielile medicale și au acoperit și pierderile salariale din perioada în care părinții victimei au trebuit să stea la spital.
Mai multe pentru tine
Un bărbat de 30 de ani a fost arestat în legătură cu acest incident. El se afla la grădina zoologică alături de îngrijitorii săi și nu îl cunoștea pe copil. El a fost considerat inapt pentru interogatoriu și a fost eliberat pe cauțiune.
„Amândoi vom continua să-i fim alături fiului nostru și să-l sprijinim în parcursul său de recuperare. Mergem frecvent la spital pentru a afla care sunt următorii pași și lucrăm împreună, ca familie, pentru a-i urma. Deocamdată, toate intervențiile chirurgicale urgente au fost finalizate, ceea ce înseamnă că ne putem concentra acum pe recuperarea lui acasă”, au spus părinții celui mic, conform The Guardian.




Rareș Bogdan îl desființează Ilie Bolojan: „Parcă am vorbit cu pereții! Omul pur și simplu nu pricepea” / Speranțele liberalului se mută la Luca Niculescu
Veronica Rădună a mers cu avocatul la Primăria Ploiești! Arhitecta-șefă a câștigat definitiv procesul cu Polițeanu și amenință cu plângere penală dacă nu este repusă în funcție
Consilierul Mihai Apostolache îl critică pe primarul Polițeanu pentru concesionarea Târgului de Crăciun pe 4 ani: „Urgență fabricată și proiect copy-paste după Cluj!”




