
Echipa de baschet seniori a CSM Petrolul Ploieşti a făcut primii paşi în perspectiva viitorului sezon al Ligii Naţionale, prin semnarea prelungirii înţelegerilor cu antrenorul Mihai Popa şi cu unul dintre jucătorii importanţi din lot, Bogdan Popa. Popa antrenorul ajunge, astfel, la cel de-al treilea sezon consecutiv pe banca tehnică a echipei ploieștene de la momentul promovării în primul eşalon.
„Decizia de a continua cu Mihai Popa a fost uşor de luat, în contextul în care avem o strategie de urmat, ce vizează promovarea jucătorilor tineri pe care îi creştem, iar el a arătat că le poate acorda încrederea necesară”, a explicat coordonatorul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.
Mihai Popa: „Am acceptat ideea de a continua proiectul pe care l-am început în urmă cu doi ani pentru că, s-a văzut în ultimul sezon, clubul chiar are o strategie la nivel de juniori, iar aceasta dă rezultate. Le vom da în continuare credit tinerilor, încercând totodată să construim un lot de jucători care să propună un baschet de calitate şi să atragă publicul în tribune. Vrem să păstrăm un nucleu din sezonul trecut şi să aducem câţiva jucători care să crească nivelul echipei”.

În ceea ce priveşte lotul de jucători, prima mutare este reprezentată de prelungirea înţelegerii cu Popa jucătorul, pivotul ploieştean în vârstă de 26 de ani ale cărui statistici s-au îmbunătăţit considerabil de la un an la altul. Clubul petrolist a mai luat decizia înscrierii unei echipe în Liga I de Baschet Masculin, cu scopul de a le oferi jucătorilor tineri meciuri cu un grad sporit de dificultate şi a-i ajuta să facă mai uşor tranziţia spre echipa de seniori. În principiu, lotul formaţiei de eşalon secund va fi alcătuit din componenţii echipei campioane de la “U17”, dar va fi o opţiune şi pentru jucători de la prima echipă sau de la grupele de juniori mai mici.




Andrei Gușă, deputat AUR, reacție la postarea LGBT a consilierului primarului Polițeanu: „Dacă girează o astfel de abordare, devine incompatibil cu funcția de primar din punct de vedere moral și civilizațional”
PSD Ploiești se poziționează ferm împotriva unui marș LGBT. „Nu suntem de acord cu acest miting în municipiu”
Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, reacție dură după declarațiile pro-LGBT din tabăra Polițeanu: „MNP este un partid surogat pentru USR. Ne vom opune categoric unei parade la Ploiești”






