
Aventurierul german Max Roving continuă misiunea sa neobișnuită: să traverseze Europa fără să cheltuiască niciun ban pe transport. După ce a pornit din Munții Tatra, în sudul Poloniei, a trecut prin Slovacia și Ungaria, iar acum a ajuns în România.
Călătoria turistului prin România
Prima noapte petrecută în România l-a găsit într-o clădire abandonată de la marginea Aradului. Furtuna violentă din timpul serii l-a obligat să caute adăpost, iar locul improvizat s-a dovedit surprinzător de sigur. Dimineața, a pornit spre centrul orașului pentru a continua experimentul său de a călători prin Europa fără bani.
Aradul, un nod feroviar important între vestul și estul continentului, i-a oferit ocazia să încerce un alt tip de transport: trenurile de marfă. Deși a ratat la limită un tren gondolă, traficul redus din gară nu i-a permis să testeze această metodă.
În schimb, a observat un detaliu care l-a surprins: pe marginea drumurilor din România se găsesc numeroși pomi cu fructe coapte – prune, mere, mure – pe care localnicii par să nu le culeagă.
În afară de tren, Max a călătorit cu un român din Sibiu care părea că știe să vorbească mai bine germană decât engleză.
„Și iată-ne. Am ajuns la Sibiu. A trebuit să aștept puțin mai mult, poate vreo 30 de minute, dar m-a luat un român care, din întâmplare, vorbea mai bine germana decât engleza. Și, ei bine, asta pare să fie o situație destul de frecventă aici, în România. Și, apropo de germană, Sibiu a fost odată un oraș german. Se numea Hermannstadt și a fost fondat în secolul al XII-lea de niște saxoni care au migrat din Sfântul Imperiu Roman în România, probabil în căutarea unei vieți mai bune”, a povestit turistul în timp ce se filma pe străzile din Sibiu.
Max a pornit spre Munții Făgăraș
După oprirea în Arad și Sibiu, Max a pornit spre munți, unde și-a propus să urce vârful Moldoveanu, cu înălțimea de de metri. Traseul s-a dovedit dificil din cauza ceții dense și a rocilor ude, iar încălțămintea nepotrivită i-a îngreunat ascensiunea. Vizibilitatea redusă, de doar 20 de metri, i-a răpit șansa de a admira peisajele, însă nu i-a diminuat entuziasmul pentru aventura pe care o documentează pas cu pas.
E frumos, dar nu prea am noroc cu vremea. Vizibilitatea nu e prea bună, dar atâta timp cât nu începe să plouă, nu am de ce să mă plâng. Mă așteptam ca aceste trasee să fie puțin mai ușoare, dar de fapt trebuie să te cațeri puțin. De asemenea, o mică problemă este că nu am încălțăminte potrivită. Astea sunt mai degrabă adidași, nu chiar pantofi de drumeție. Iar cu stânca udă, nu e deloc o combinație bună. Mi se pare că am avut soare aproape în fiecare zi, fără niciun nor pe cer. Și acum, singura dată când sunt în munți și chiar mi-aș dori puțin soare ca să pot vedea peisajul, e atât de ceață și de înnorat încât nu văd decât la vreo 20 de metri. Da, ăsta nu e un traseu pentru începători. Sincer, sunt puțin surprins. Peisajul e minunat. Sincer, nu mă așteptam ca România să arate așa frumos”, a mărturisit turistul.
Mai multe pentru tine
Max a mai precizat că după escaladarea Munților Făgăraș, el plănuiește să facă o drumeție până în București, urmând să o ia în cele din urmă spre Bulgaria. El a pornit din Polonia, a continuat drumul până în Slovacia, Ungaria și apoi a ajuns în România, o țară pe care nu a mai vizitat-o până acum.




Oh, Sfântă Ipocrizie! Presa și politicienii care lăudau „poziția corectă” a UDMR au început atacurile în rafală după majoritatea nou formată PSD-AUR-UDMR!
Aurelian Tudor, fost consilier PNL, îl acuză pe Polițeanu că își asumă meritele pentru proiecte începute de administrația anterioară: „Cât tupeu și manipulare! Opriți-vă din minciuni!”
Grațiela Gavrilescu, avertisment privind Rafinăria Lukoil din Ploiești: „Nu cred că mai avem nevoie de încă o ruină abandonată”




