
Un turist român a povestit despre experiența inedită trăită într-un colț ascuns al Greciei, o destinație pe care o descrie drept „o altfel de Grecie, tihnită”. Locația nu apare pe Google Maps, însă se află pe malul mării, în dreptul localității Serraiki Akti.
VIDEO: Ministrul Educației, la școala din Mimiu. Comunitatea romă cere reabilitarea clădirii
Un turist român a descoperit o altă latură a Greciei
Un turist român a povestit pe un grup de Facebook despre o experiență inedită trăită într-un loc izolat de pe litoralul Greciei, pe care îl descrie drept „o altfel de Grecie, tihnită”.
Într-o clădire neobișnuită, două grecoaice trecute de 70 de ani au creat un mic punct de popas pentru turiști. Vând un frappe și o sticlă de apă cu doar 2 euro, iar muzica grecească se aude discret în fundal, completând atmosfera liniștită a zonei.
Deși modest, locul oferă tot ce ai nevoie pentru o oprire confortabilă: toaletă, spațiu de schimbat și o intrare foarte accesibilă în apă, ideală pentru turiști mai în vârstă sau pentru cei care preferă zonele fără valuri.
Zona este aproape pustie, iar liniștea ei te face să simți că ai descoperit o Grecie autentică, departe de stațiunile turistice aglomerate. Turistul spune că locul oferă o atmosferă rar întâlnită: calmă, simplă și profund relaxantă.
„La Babe”. Nu căutați pe Google, că nu există. Eu zic așa… la această locație. Este undeva pe malul mării, în dreptul localității Serraiki Akti. Aici e o clădire ciudată în care două femei, două grecoaice ce cred eu că au peste 70 de ani, fac un mic business. Un frappe și apă – 2 euro. Muzică grecească discret, la difuzor. Dar… ai WC, loc de schimbat, e pustiu și, mai ales, are un loc mișto de intrare în apă pentru sexagenari. E o altfel de Grecie… tihnită”, a declarat românul pe grupul de Facebook.
Grecia, din ce în ce mai impresionantă pentru români
O româncă întoarsă recent dintr-o vacanță în Grecia a povestit experiența pe care a avut-o într-o localitate mai puțin cunoscută de turiștii români din Halkidiki. După câteva zile petrecute în Nea Plagia, femeia a spus că a fost plăcut surprinsă de zonă și că s-ar întoarce oricând aici.
Turista a explicat că, înainte de plecare, a încercat să afle mai multe informații despre această destinație, însă nu a primit prea multe răspunsuri. Tocmai de aceea, după ce a ajuns acasă, a decis să își împărtășească impresiile și să ofere detalii despre locul în care și-a petrecut vacanța.
Inițial, românca a căutat o cazare care să permită accesul cu un câine. Între timp, a găsit o altă variantă pentru animalul de companie, însă a păstrat rezervarea făcută în Nea Plagia. Decizia s-a dovedit a fi una inspirată, potrivit experienței pe care a relatat-o.
Nea Plagia se află la aproximativ 6 kilometri de Nea Moudania și formează, practic, împreună cu Nea Flogita, două localități apropiate una de cealaltă.
Potrivit româncei, zona este frecventată în special de turiști greci și sârbi, în timp ce numărul românilor pe care i-a întâlnit a fost mai redus comparativ cu alte stațiuni din Grecia.
Deși consideră că localitatea este mai modestă decât alte destinații de pe Kassandra sau Sithonia, turista a fost mulțumită de alegerea făcută.




Virgil Nanu, alături de elevii din Provița de Jos și Șoimari: „Astăzi, emoțiile încap într-un ghiozdan”. Ce le-a urat președintele CJ elevilor și profesorilor
Administratorul județului Prahova, Emil Drăgănescu, alături de ministrul Educației, în prima zi de școală, la Centrul de Educație Incluzivă Filipeștii de Târg




