
Consiliul Județean Prahova a adoptat proiectul de hotărâre inițiat de președintele Virgil Nanu privind trecerea Spitalului de Pediatrie Ploiești, de la municipalitate, la Consiliul Județean. Asta înseamnă, în primul rând, investiții majore în infrastructura medicală și intrarea spitalului de copii în strategia anunțată de Virgil Nanu încă din campania electorală privind dezvoltarea sistemului de sănătate județean și creșterea calității actului medical.
Potrivit referatului de aprobare, spitalul de Pediatrie Ploiești reprezintă o unitate sanitară de interes public care asigură servicii medicale specializate pentru populația pediatrică din municipiul Ploiești, precum și din întreg județul Prahova. Activitatea acestei unități depășește sfera de interes exclusiv local, adresându-se unui număr semnificativ de beneficiari proveniți din toate localitățile județului, precum și din județele limitrofe.
Având în vedere necesitatea dezvoltării și consolidării serviciilor medicale destinate copiilor la nivelul județului Prahova, precum și asigurarea unei gestionări unitare și eficiente a infrastructurii sanitare aflate în responsabilitatea administrației publice județene, se impune inițierea demersurilor necesare pentru transferul unității sanitare Spitalul de Pediatrie Ploiești din subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploiești în subordinea Consiliului Județean Prahova.
VIDEO: Ceptura, a treia stațiune oenoturistică din Ținutul Vinului
Preluarea unității sanitare de către Consiliul Județean Prahova va permite integrarea acesteia în strategia județeană de dezvoltare a serviciilor medicale și va crea premisele realizării unor investiții coordonate în infrastructura medicală, în vederea creșterii calității actului medical și a accesului populației la servicii de sănătate performante.
De asemenea, preluarea Spitalului de Pediatrie Ploiești conduce la o mai bună integrare a serviciilor medicale pediatrice în rețeaua județeană de sănătate, la creșterea capacității de accesare a programelor de finanțare naționale și europene destinate infrastructurii sanitare, la modernizarea și dezvoltarea bazei materiale și a dotărilor medicale, la utilizarea eficientă și coordonată a resurselor financiare și umane, la creșterea calității actului medical și a siguranței pacienților pediatrici.
Potrivit datelor solicitate de phonline.ro, compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Pediatrie Ploiești a înregistrat 127.852 de prezentări în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 august 2026.
Datele furnizate de spital se referă la numărul de prezentări la Compartimentul de Primiri Urgențe, nu la numărul de pacienți internați.
În aceeași perioadă, Spitalul de Pediatrie Ploiești a raportat 20.995 de copii internați.
Actualul proiect de hotărâre succede celor prin care atât Consiliul Județean, cât și Consiliul Local Ploiești au adoptat, în luna martie, hotărâri prin care și-au dat acordul pentru trecerea spitalului în subordinea CJ.




Nicușor Dan a început discuțiile cu partidele pentru desemnarea premierului. Grindeanu: „Suntem pregătiți să preluăm guvernarea”. Simion: ”Nu se poate fără AUR”. Bolojan: “Guvernul nou va trebui să continue măsurile de reducere a cheltuielilor”
Sănătatea, pe primul loc! Prin proiectul inițiat de Virgil Nanu, Spitalul de Pediatrie trece în subordinea Consiliului Județean Prahova




