
Un groaznic accident s-a produs, sâmbătă noaptea, în Puchenii Mari, pe DJ 140.
*ACCIDENT RUTIER MORTAL PE DJ 140, ÎN COMUNA PUCHENII MARI*
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, la data de 19 septembrie 2026, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 140, în comuna Puchenii Mari.
Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au stabilit faptul că, un tânăr de 18 ani, ar fi condus un autoturism pe DJ 140, din direcția satului Moara către satul Bătești, iar într-o curbă ușoară la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.
În urma impactului, din nefericire, un pasager, de 19 ani, a decedat.
Conducătorul auto, de 18 ani și un alt pasager, de 15 ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, însă, la unitatea medicală, conducătorul auto a decedat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
IPJ Prahova




Carmen Băjenaru, profesor de istorie și consilier local, numită inspector școlar general adjunct al ISJ Prahova
Virgil Nanu cere repornirea rafinăriei Lukoil Petrotel din Ploiești: „În joc sunt locurile de muncă și veniturile a 3.000 de angajați”
Bogdan Toader îl ironizează pe Mihai Polițeanu: „În 2026, să aduci capacele de canalizare la nivelul asfaltului a devenit motiv de laudă”




