
Moartea prematură a actriței Hayden Panettiere rămâne în centrul atenției după publicarea informației că părinții ei s-au certat pe cerceii pe care aceasta îi purta în momentul decesului.
Potrivit celor publicate în această zi de „TMZ”, atât tatăl actriței, Skip Panettiere, cât și mama ei au solicitat autorităților americane să primească perechea de cercei pe care medicul legist a scos-o de la urechile bietei Hayden după deces.
Cel care a făcut autopsia vedetei a decis, însă, ca bijuteriile să rămână sigilate până când familia va ajunge la un acord privind bunurile personale ale actriței. Decizia acestuia a respectat fidel litera legii. Însă pretențiile părinților, care nu le fac deloc cinste, au ajuns în presă tocmai pentru că au șocat peste măsură. Iar, când jurnaliștii au atras atenția asupra acestui lucru, au apărut și infirmările.
Bogdan Toader, PSD Prahova: Dezvoltare, nu austeritate reîncălzită. Asta așteaptă România de la noi!
Lesley Vogel a reacționat ferm, declarând pentru „Daily Mail” că povestea cu cerceii este complet falsă și că toate aspectele legate de averea și bunurile răposatei sale fiice vor fi gestionate exclusiv de executorul testamentar.
„Îndurerata” mamă a adăugat că întreaga familie este preocupată de un singur lucru: „să se facă dreptate pentru Hayden”. Pe de altă parte, știm că însăși Hayden a condamnat, când încă trăia, lăcomia mamei sale, care era interesată doar de profitul pe care fiica ei i-l putea obține din munca depusă la Hollywood.
Hayden Panettiere a fost găsită fără viață pe 16 august, în Greenville, Carolina de Sud. Conform raportului medicului legist, cauza morții a fost o supradoză accidentală, provocată de efectele toxice ale mai multor substanțe.
Deși informația despre disputa părinților în privința cerceilor regretatei actrițe a circulat intens în spațiul online, fanii lui Hayden atrag atenția asupra moștenirii artistice pe care ne-a lăsat-o ea și le bat obrazul părinților vedetei care se dovedesc a fi la fel de materialiști ca întotdeauna, din păcate.
foto – Profimedia




Siegfried Mureșan își contrazice propriul program de guvernare după ce a promis creșteri pe linie dacă ajunge premier: „Nu va curge lapte și miere, trebuie să le spunem oamenilor adevărul”
Ploieștiul a primit avizul Ministerului Finanțelor pentru mega-creditul de 36 de milioane de euro din care vor fi cumpărate noile tramvaie. Alte 5 milioane de euro vor fi alocate din bugetul Ploieștiului




