
#Exclusiv Click!
Restaurantul cu meniu tradițional „Doi Cocoși”, din Străulești, vestit în anii comunismului pentru petrecerile de pomină, este deja istorie! Demolat, în urmă cu doi ani, familia lui Cristi Borcea a construit, aici, alături de alți investitori, un modern complex rezidențial. Exclusiv pentru Click!, solistul Aurel Pădureanu ne-a vorbit cu nostalgie despre vremurile în care el și regretata soție, Cornelia Catanga, le cânta mesenilor. Printre petrecăreți se afla, adesea, și Cristi Borcea.
Cât costă un apartament în acest complex rezidențial?
În locul restaurantului cu tradiție „Doi Cocoși” a fost înălțat, în decurs de numai doi ani, un ansamblu rezidențial cu 102 apartamente, dar și un spațiu comercial de circa de metri pătrați, la parterul clădirii.
Grandiosul proiect, care ar fi costat în jur de 15 milioane de euro, este aproape de finalizare. Deja au fost vândute în jur de 80% dintre apartamente, interesul pentru această zonă fiind foarte mare. Prețurile sunt cuprinse între de euro și de euro, la apartamentele cu două camere, și între și de euro, la cele cu trei camere.
Aurel Pădureanu: „Pe vremuri, aici se distrau, laolaltă, și bogatul și săracul”
Solistul Aurel Pădureanu regretă că restaurantul „Doi Cocoși”, cândva, plin-ochi de petrecăreți, și din lumea bună, nu mai există. Are amintiri de neuitat:
„Îmi amintesc de vremurile când eu și soția mea, Cornelia Catanga, veneam aici, seară de seară, și cântam. Erau mesele pline cu mâncare, era voie-bună, veneau și cei din lumea bună, politicieni, soliști, doctori, dar și oameni obișnuiți, fără mulți bani.
Prețurile nu erau foarte mari la mâncare, așa că își permiteau să mănânce aici și bogatul și săracul. Se distrau laolaltă. Acum, unde să te mai duci, dacă vrei să petreci? Localurile vechi s-au închis, mai sunt niște discoteci și niște cafenele, prin Centrul Vechi. Păcat, acele vremuri s-au dus, lumea e mai tristă!”, a menționat Aurel Pădureanu, exclusiv pentru Click!
Și Cristi Borcea petrecea la restaurantul „Doi Cocoși”: „Dădea bani la muzicanți”
Aurel Pădureanu ne-a vorbit însă și despre fostul acționar al Clubului Dinamo, renumitul Cristi Borcea, a cărui familie deține mare parte din această afacere imobiliară, din acest complex rezidențial:
„Apreciez că familia lui și alți oameni de afaceri au construit aici acest complex rezidențial, am auzit că arată foarte frumos, că e modern. Cristi Borcea a știut mereu în ce să investească banii, este un bun om de afaceri. Eu îl știu de la niște petreceri, venea și el aici, la „Doi Cocoși”, cu prietenii și petreceau până în zori, cu sărmăluțe, cu fripturi, era veselie la mesele lor!
Mai multe pentru tine
Cristi Borcea este un om cu mult bun-simț. Îi place muzica, și cea românească veche, dar și cea internațională, îi cântam de toate, îi plac și romanțele. Adesea ne dădea, nouă, muzicanților, bani și ne aplauda, la sfârșitul recitalului, în semn de respect pentru munca noastră”, a mai menționat Aurel Pădureanu, exclusiv pentru Click!




VIDEO E gata o cea mai așteptată șosea de pe Valea Prahovei. Virgil NANU anunță că Centura Comarnic se deschide circulației săptămâna viitoare
Prefectul Daniel Nicodim cere controale urgente la rafinăria Vega, după reclamațiile localnicilor privind poluarea
Siegfried Mureșan își contrazice propriul program de guvernare după ce a promis creșteri pe linie dacă ajunge premier: „Nu va curge lapte și miere, trebuie să le spunem oamenilor adevărul”




