
Arbitrul ploieștean Romeo Ștefan a primit recunoașterea internațională din partea Federației Europene de Handbal. Forul de la Viena a acordat cuplului de arbitri Romeo Ștefan& Bogdan Stark distincția Golden EHF Pin, în semn de recunoaștere a activității lor ca oficiali EHF și a contribuției la competițiile europene, a anunțat frh.ro. Distincțiile au fost înmânate de Božidar Đurković, Președintele Comisiei de Competiții EHF, și de Bogdan Voina, Președintele Federației Române de Handbal.

Momentul a avut loc în week-end, în Sala Polivalentă din București, înaintea meciului de handbal feminin România – Danemarca. Ștefan aka “Țuțu” a primit această distincție în urma unei cariere de peste două decenii în care acesta a reprezentat România la cele mai importante competiții ale handbalului european și mondial.
Cariera internațională a lui Mihai Ștefan înseamnă sute de meciuri și prezențe la Campionate Europene și Mondiale, în Liga Campionilor și în alte competiții europene intercluburi. Printre delegările importante s-a numărat cea de la Campionatul European masculin din 2014, din Danemarca, unde el și Stark au condus inclusiv finala mică dintre Spania și Croația.

Tot în 2014 a fost delegat la unul dintre meciurile din Liga Campionilor, returul sfertului de finală dintre FC Barcelona și Rhein-Neckar Löwen. Un an mai târziu ștacheta a fost ridicată: finala IHF Super Globe 2015, Campionatul Mondial al cluburilor, disputată la Doha între Füchse Berlin și Veszprém. Ștefan s-a aflat la centru și la această partidă, una dintre cele mai importante delegări pe care le poate primi un arbitru internațional. Sursa: frh.ro




Consiliul Județean Prahova înființează trei servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici. 30 de posturi noi la DGASPC




