Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pot utiliza, în luna octombrie, atât Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS), cât şi Cartea Electronică de Identitate (CEI) pentru autentificare şi semnarea serviciilor, a informat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„În această perioadă, semnarea serviciilor cu CEAS sau CEI nu este obligatorie. Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare, iar mesajul «serviciul nu a fost semnat cu cardul» are exclusiv caracter de avertizare şi informare, cu condiţia respectării celorlalte reguli aplicabile”, a afirmat sursa citată, potrivit Agerpres.
CNAS încurajează furnizorii să utilizeze CEAS sau CEI ori de câte ori este posibil şi să semnaleze eventualele dificultăţi tehnice, pentru verificarea şi îmbunătăţirea funcţionării, precum şi pentru finalizarea operaţionalizării acestei componente a PIAS.
„Această măsură nu afectează validarea şi asigură continuitatea acordării serviciilor medicale şi a eliberării medicamentelor şi dispozitivelor medicale către pacienţi”, susţine sursa citată.




După Centura Comarnic, urmează Centura Azuga-Bușteni: Lucrările avansează, au fost montate grinzile Podului nr. 5. Cum arată noul drum și când va fi gata
Consiliul Județean Prahova și Ținutul Vinului aduc, la Ploiești, Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești
Centura Comarnic, proiect CJ Prahova, inaugurată astăzi: Mircea Roșca (PNL) și Bogdan Toader (PSD), schimb de replici pe tema proiectului