
La aproape un an de când a decis să se stabilească în Statele Unite, Andreea Antonescu spune că traversează una dintre cele mai echilibrate perioade din viața sa. Artista continuă să activeze în industria muzicală și să participe la evenimente peste Ocean, însă prioritățile sale sunt acum diferite față de cele din anii în care era concentrată exclusiv pe carieră.
La 44 de ani, cântăreața a mărturisit pentru Viva că succesul nu mai înseamnă doar aplauze și apariții pe scenă, ci și liniște sufletească, sănătate și timpul petrecut alături de cele două fiice ale sale.
Continuă să cânte și să participe la evenimente în SUA
Deși s-a mutat în Statele Unite, Andreea Antonescu nu a renunțat la muzică. Artista spune că este implicată în continuare în proiecte și evenimente artistice, însă selectează cu mult mai multă atenție colaborările pe care le acceptă.
„Da, continui să cânt și în Statele Unite, particip la evenimente și proiecte, însă România va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu. Acolo este publicul alături de care am crescut și care m-a văzut în toate etapele vieții mele. Încerc să găsesc un echilibru între carieră și rolul de mamă, iar asta înseamnă uneori să aleg cu foarte mare grijă proiectele în care mă implic”, a declarat Andreea Antonescu.
Vedeta recunoaște că mesajele primite din partea fanilor din România o emoționează de fiecare dată, mai ales că mulți îi transmit că le este dor să o vadă pe scenă.
„Mă emoționează de fiecare dată când citesc mesajele oamenilor care îmi spun că le este dor de mine. Continui să cânt și în Statele Unite, particip la evenimente și proiecte, însă România va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu”, a mărturisit artista.
Andreea Antonescu spune că încearcă să găsească permanent un echilibru între viața profesională și rolul de mamă, motiv pentru care nu mai acceptă orice proiect.
„Nu mai alerg după cantitate, ci după calitate și după acele momente care chiar mă reprezintă”, a explicat aceasta.
Decizia artistei de a se muta peste Ocean
Fosta membră a trupei Andre locuiește acum peste Ocean, unde se dedică în totalitate creșterii și educației celor două fiice ale sale, Sienna, adolescenta din mariajul cu afaceristul Traian Spak, și micuța Venice, din relația cu jurnalistul Victor Vrînceanu.
Mai multe pentru tine
Decizia Andreei de a se muta în America a fost dictată de dorința de a-i fi aproape fiicei sale mai mari, care locuia la mii de kilometri depărtare de ea, alături de tatăl său. Artista a ales astfel să pună familia pe primul loc pentru a se asigura că fetele cresc împreună, mai unite ca niciodată.




SURSE | PSD nu intenționează să voteze Guvernul Niculescu. Dacă Guvernul pică iar la vot, PSD propune anticipate
14 cumpărători așteaptă de aproape un an apartamentele din blocul T9 al Alto Home. Noul termen de predare nu era încă trecut în acte
Medicul Sebastian Toma, înaintea inaugurării sediului Extensiei Ploiești a UMF: Spitalele au nevoie de personal cu înaltă calificare




