
Stația pentru transportatorii particulari autorizați care efectuează curse intrajudețene și interjudețene, aflată în prezent în zona Gării de Sud din Ploiești, va fi mutată temporar pe Bulevardul Petrolului nr. 14, în apropierea Liceului „Lazăr Edeleanu”.
Pentru cei care nu cunosc zona, noul punct poate fi identificat astfel: din giratoriul de pe Bulevardul București, din zona benzinăriei Rompetrol, pe sensul de venire spre Ploiești, se face dreapta pe Bulevardul Petrolului. Stația va fi amenajată în această zonă, în apropierea Liceului „Lazăr Edeleanu”.

Decizia a fost aprobată de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației, în contextul începerii lucrărilor pentru proiectul care vizează prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest, inclusiv reabilitarea domeniului public din zona piețelor gărilor.
Pe perioada lucrărilor, în zona Bulevardului Petrolului vor fi implementate și noi măsuri pentru siguranța circulației. Astfel, la trecerea de pietoni din apropierea Liceului „Lazăr Edeleanu” vor fi montate limitatoare de viteză pe ambele sensuri de mers și va fi realizată semnalizarea rutieră corespunzătoare.
Lucrările vor fi executate în limita bugetului alocat și în funcție de condițiile meteorologice.
Modificările de circulație sunt valabile pe perioada desfășurării lucrărilor și vor fi realizate conform schițelor aprobate de autorități.
Primăria Ploiești precizează că modificările de circulație, inclusiv închiderile de străzi, restricțiile temporare și schimbările de sens, sunt actualizate în aplicația Waze. Șoferii sunt sfătuiți să verifice aplicația înainte de deplasare pentru a evita eventualele blocaje și întârzieri.




Deputatul AUR Andrei Gușă desființează administrația Polițeanu după scandalul ArtTown: „Ploieștiul are probleme cu spitalele și termoficarea, iar ei dezbat draci și capete de mort pe școli!”
În plină criză economică, Ministrul USR Irinel Darău anunță majorarea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al IAR Brașov, de la 4.720 de lei la 20.400 de lei
ORGANIZATORII DRIFTURILOR CARE AU DISTRUS ASFALTUL DIN PLOIEȘTI, AMENDAȚI CU 15.000 DE LEI LA BUCUREȘTI: Garda de Mediu i-a taxat pentru poluare, în timp ce la Ploiești și-au făcut de cap!




