
Inflația Portugaliei a atins 3,6% în septembrie 2026, generând scumpiri masive în energie, alimentație și în imobiliare. Nemulțumiți de creșterea costurilor vieții, protestatarii au instalat zeci de corturi în centrul orașului Porto. Ei cer guvernului să ia măsuri pentru a reduce prețurile locuințelor și costurile traiului. O acțiune similară are loc și în Spania de câteva săptămâni.
Prețurile la alimente și carburanți au crescut cu 15% după criza energetică generată de tensiunile din Orientul Mijlociu. Participanții la proteste au anunțat că vor înnopta în corturi instalate în jurul statuii regelui Pedro al IV-lea din Porto.
23:10
Prefectul Daniel Nicodim, mesaj de Ziua Încoronării: „Identitatea națională nu este de vânzare”
„Clasa mijlocie portugheză care plătește taxe, cea care menține această țară în funcțiune, este atacată și își pierde drepturile, în special dreptul la o locuință”, a declarat Elena Costa, o asistentă socială în vârstă de 46 de ani.
„Așa că suntem cu toții aici, împreună, pentru a încerca să explicăm că ne sufocăm”, a spus ea.
Inginerul Antonio Margado, în vârstă de 52 de ani, a criticat guvernul de centru-dreapta pentru „liberalizarea totală a chiriilor. El se plânge că proprietarii sunt tot mai protejați, în timp ce chiriașii care au nevoie de o locuință sunt tot mai puțin protejați”.
O altă participantă la protest, Isabel Guerreiro, a declarat pentru postul public de televiziune RTP:
„Ca liber profesionist, e evident că nu am mijloacele necesare pentru a plăti chiriile exorbitante din Lisabona – și asta în condițiile în care sunt născută în Lisabona”.
Potrivit datelor oficiale, prețurile locuințelor în Portugalia au crescut cu 124% între 2015 și 2024 – un ritm de aproximativ două ori mai rapid decât media Uniunii Europene.
În timp ce au mărșăluit pe ritmul tobelor, protestatarii au purtat pancarte cu sloganuri precum „Lăcomia lor, mizeria noastră” și „Costul vieții crește, oamenii nu mai pot îndura”.
„Există multe probleme. Salariile, locuințele, costul vieții: este o chestiune de supraviețuire”, a declarat pentru AFP Yolanda Silva, o funcționară publică în vârstă de 43 de ani.
Protestele care iau amploare în Portugalia au survenit la scurt timp după ce au început demonstrații masive în Spania legate de problema locuințelor; acestea au intrat deja în a patra săptămână și au dus, în cele din urmă, la convocarea unor alegeri generale anticipate pentru data de 29 noiembrie 2026.




Schimbare politică la nivel național. Ce șefi de instituții din Prahova pleacă acasă dacă PNL trece în opoziție
Revolta din PNL ia amploare: Mai multe filiale de prim rang îl sfidează pe Bolojan și resping în unanimitate Guvernul Niculescu




