
Pompierii prahoveni au intervenit, miercuri dimineață, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs în bucătăria unui fast-food din zona Pieței Nord din Ploiești.
Daniel Nicodim și-a dat demisia din funcția de prefect al Prahovei
Potrivit unor surse, este vorba despre fastfood-ul La Fripturi, aflat în vecinătatea pieței. Cauza probabilă este un aparat de gătit improvizat.
,,În această dimineață, în jurul orei 07:55, am fost solicitați prin apel la numărul unic de urgență 112 să intervenim pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la nivelul unui operator economic (fast-food) din municipiul Ploiești, zona Piața Nord.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la locul indicat au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere, o descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 1 Ploiești.
La sosirea echipajelor de pompieri, acestea au constatat că incendiul se manifesta în bucătărie, la un aparat de gătit pe bază de ulei, pe o suprafață totală de aproximativ 10 mp, cu degajări de fum, fără să existe persoane surprinse în interior.
Pompierii au acționat în cel mai scurt timp, astfel că au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, salvând restul imobilului. Nu au fost înregistrate victime.
La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de gătit improvizat,, a transmis ISU Prahova.




Consilierul Cristian Apostolache (România în Acțiune), întrebare pentru Polițeanu: „Cum se explică blocajele din proiectele europene?”
BREAKING NEWS | Guvernul Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului! 280 de voturi pentru, peste pragul necesar




