
Carol Ionescu, fiul actriței Magda Catone, formează unul dintre cele mai discrete cupluri din lumea artistică alături de actrița Nicoleta Hâncu, cea care i-a devenit soție în 2025. Deși împărtășesc aceeași pasiune pentru teatru și au colaborat în numeroase proiecte, relația lor nu a început sub semnul unei iubiri fulgerătoare, ci s-a construit treptat, pe baza unei prietenii solide.
Prietenia și încrederea au pus bazele căsniciei dintre Carol Ionescu și Nicoleta Hâncu
Într-un interviu acordat pentru Viva, actorul a mărturisit că fundamentul poveștii lor este reprezentat de anii petrecuți împreună ca prieteni și colegi, iar sentimentele au apărut ulterior.
SURSE: Cătălina Bozianu ar urma să preia joi funcția de prefect al județului Prahova
„Totul e ușor cu Nicoleta. Povestea noastră are o bază de prietenie și colegialitate, dragostea a venit puțin după și a îmbrăcat totul foarte frumos”, a declarat Carol Ionescu.
După colaborarea din spectacolul „Marele Gatsby”, Carol și Nicoleta joacă împreună și în producția „Ora Zero”. Totuși, legătura dintre ei s-a format în urmă cu mai mulți ani, în perioada în care făceau parte din trupa coordonată de regizorul Victor Ioan Frunză.
„Noi am mai lucrat șapte ani de zile în trupa coordonată de Victor Ioan Frunză, alături de mulți alți colegi incredibili. Cu toții am dezvoltat relații speciale pe parcursul colaborării și am păstrat legături durabile după ce s-a încheiat acea etapă. Lucrăm și acum foarte ușor împreună când ne mai întâlnim printr-un proiect. Cu Nico nu e nimic diferit, ba mai mult, ne și putem pupa pe gură”, a spus actorul cu umor.
Se consultă în toate deciziile importante
Carol Ionescu susține că el și soția sa își oferă sprijin permanent, atât în plan personal, cât și profesional. Cei doi discută frecvent despre rolurile și proiectele la care lucrează, însă respectă și limitele necesare într-o relație sănătoasă.
Mai multe pentru tine
„Absolut. Ne suntem sprijin mereu. În orice. Și teatru, și film, și decizii simple care n-au legătură cu nimic. Vorbim mult și când lucrăm împreună, și când lucrăm separat. Părerile vin doar atunci când sunt cerute, iar asta e foarte sănătos”, a explicat actorul.
Când nu sunt pe platourile de filmare sau pe scenă, cei doi preferă activitățile simple. Întrebat cum arată o zi obișnuită din viața lor, Carol Ionescu a răspuns simplu: „Integrame, pisici și sport”.
Ce spune despre planurile de a deveni tată
După căsătoria celor doi, care a avut loc în 2025, Magda Catone a mărturisit că și-ar dori să devină bunică. Întrebat dacă el și Nicoleta sunt pregătiți să își mărească familia, actorul a oferit un răspuns sincer și plin de umor.
„Dacă e vreun copil pe drum, îl așteptăm cu toată iubirea din lume. Dacă nu, o să-i iau mamei un câine și nouă încă o pisică”, a spus acesta.
Pe plan profesional, actorul are deja mai multe proiecte în pregătire și spune că unul dintre cele mai importante obiective ale sale este legat de susținerea culturii din România. Carol Ionescu vorbește chiar despre nevoia unei reforme culturale care să prioritizeze investițiile și dezvoltarea acestui domeniu.
„Visul meu e recent și presupune măcar începerea unei reforme culturale care să cuprindă un program bine pus la punct de priorități și ajustări bugetare, poate chiar măriri. Dar e mai mult o misiune, trebuie muncit la ea. Un vis apare mai ușor, de unul singur”, a declarat actorul.




Scandal pe subiectul Târgului de Crăciun din Ploiești: Polițeanu vrea aceeași firmă pentru încă patru ani, consilierii cer licitație pentru maximum un an
Ramona Gheorghe, apropiată a primarului Sandu Tudor din Păulești, declarată incompatibilă de ANI. Edilul își încurajează apropiații să încalce legea?




