
Grupul german Rheinmetall pregătește relansarea Șantierului Naval Mangalia pentru producția militară, în timp ce în România sunt anunțate noi centre de date cu capacități de zeci de megawați. Investițiile în industriile strategice încep să prindă contur, dar aduc și o provocare pentru orașele care vor să le găzduiască: pot rețelele locale de apă și energie să susțină funcționarea continuă a unor capacități industriale cu consumuri ridicate? Dincolo de finanțare și construcția fabricilor, disponibilitatea utilităților poate decide cât de repede începe producția și cât de sigur poate fi menținută.
Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România, atrage atenția, într-un interviu acordat Știripesurse.ro, că planurile de dezvoltare industrială trebuie corelate cu investițiile în infrastructura locală. În caz contrar, proiectele pot întâmpina dificultăți chiar și după obținerea finanțării și finalizarea construcției.
SURSE: Cătălina Bozianu ar urma să preia joi funcția de prefect al județului Prahova
„Putem construi o fabrică în doi sau trei ani, dar dacă infrastructura locală nu poate susține consumul, investiția riscă să rămână sub capacitatea pentru care a fost proiectată. În industriile strategice, apa și energia nu sunt simple utilități. Sunt condiții de funcționare. Iar o țară care vrea să atragă investiții de miliarde trebuie să poată garanta mai mult decât disponibilitatea unui teren”, afirmă Mădălin Mihailovici.
O oră de producție pierdută poate costa până la un milion de euro
În industrii precum producția farmaceutică sau cea a semiconductorilor, o singură oră de oprire a producției din cauza lipsei apei poate genera pierderi de până la 1 milion de euro, potrivit Veolia. Estimarea pune într-o altă perspectivă costurile investițiilor în infrastructură, în condițiile în care o întrerupere poate afecta nu doar producția, ci și termenele de livrare și obligațiile contractuale.
„În astfel de industrii, întrebarea nu este doar cât costă apa sau energia, ci cât costă să nu le ai. O investiție în infrastructură poate părea scumpă până când o comparăm cu pierderile provocate de o oprire a producției. De aceea, continuitatea operațională trebuie proiectată și finanțată de la început, nu tratată ca o problemă care se rezolvă după prima criză”, explică Mihailovici.
Presiunea asupra infrastructurii este vizibilă și în sectorul centrelor de date, unde dezvoltarea inteligenței artificiale accelerează cererea de energie. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei, consumul mondial de electricitate al centrelor de date ar putea ajunge la aproximativ 945 TWh până în 2030, mai mult decât dublu față de nivelul din 2024. Pentru autoritățile locale, astfel de proiecte ridică inclusiv problema capacității rețelelor de a susține consumuri mari, pe termen lung.
De la consumatori de energie la producători locali. Investițiile care pot schimba ecuația
În paralel cu extinderea rețelelor, în România se dezvoltă proiecte prin care infrastructura de utilități începe să își producă o parte din energia necesară. La Crivina, Apa Nova dezvoltă o microhidrocentrală cu o producție anuală estimată la peste 5.800 MWh. La Stația de Epurare Glina, biogazul obținut din nămolul rezultat în procesul de epurare acoperă integral necesarul termic și aproximativ jumătate din consumul de electricitate.
„Cred că următorul pas pentru orașele și industriile din România este să nu mai privească energia exclusiv ca pe o resursă pe care o cumpără. O parte poate fi produsă local, din surse regenerabile, poate fi stocată sau recuperată. Vorbim despre energie solară, hidro, geotermală, biogaz, precum și de recuperarea energiei reziduale din apa uzată sau din procese tehnologice. Nu înlocuiesc rețelele naționale, dar reduc expunerea la fluctuațiile de preț și cresc controlul asupra costurilor și continuității operaționale”, explică Mădălin Mihailovici.
În aceeași direcție merg și investițiile în producția fotovoltaică și stocarea energiei. Integrarea panourilor solare cu sisteme de stocare în baterii (BESS) permite valorificarea unei părți mai mari din energia produsă local și poate reduce expunerea la fluctuațiile prețurilor de pe piață.
Pentru autoritățile locale, investițiile în infrastructura de apă și energie au și o miză bugetară. Reducerea costurilor de operare poate lăsa mai multe resurse pentru alte proiecte publice, în timp ce capacitatea de a asigura utilități pentru noi investiții industriale poate susține dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă.
„România are oportunitatea de a atrage investiții în industriile care vor defini economia următoarelor decenii. Dar competiția nu se câștigă doar prin facilități fiscale și terenuri disponibile. Se câștigă și prin capacitatea de a garanta apă, energie și continuitate operațională. Pentru administrațiile locale, infrastructura nu mai poate fi doar o consecință a dezvoltării economice. Trebuie să devină una dintre condițiile care o fac posibilă”, concluzionează Mădălin Mihailovici.




Scandal pe subiectul Târgului de Crăciun din Ploiești: Polițeanu vrea aceeași firmă pentru încă patru ani, consilierii cer licitație pentru maximum un an
Ramona Gheorghe, apropiată a primarului Sandu Tudor din Păulești, declarată incompatibilă de ANI. Edilul își încurajează apropiații să încalce legea?