
Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit despre suma minimă de care o familie cu doi copii are nevoie pentru a putea trăi decent în România. Din păcate, doar foarte puține familii au un venit care se apropie de această sumă.
Puține familii din țara noastră au un venit care să le permită să trăiască decent, iar despre acest detaliu a vorbit și Florin Manole, ministrul Muncii. El a făcut referire la coșul de consum pentru trai decent, iar suma necesară de care o familie cu doi copii ar avea nevoie este de aproximativ de lei.
Această sumă a fost stabilită de către Fundația Friedrich Ebert, care a analizat costurile din România și a ajuns la suma de de lei.
„Păi, avem coșul de consum pentru trai decent, care a fost, la un moment dat, un proiect al Friedrich Ebert Stiftung în România, o fundație germană foarte activă în zona de stânga. Cred că ultimele lor cifre sunt la lei”, a spus Florin Manole, potrivit Antena 3 CNN.
De ce sumă are nevoie o familie pentru a trăi decent
Ministrul Muncii a mai precizat faptul că doar foarte puține familii din țara noastră au două salarii care să însumeze suma de de lei. Cu toate acestea, Florin Manole a mai precizat faptul că veniturile din țara noastră s-au apropiat considerabil de cele din Uniunea Europeană în ultimele două decenii.
„Veniturile din România s-au apropiat mult de media UE în ultimii 20 de ani, dar pentru a continua drumul ăsta, avem nevoie de o economie funcțională. Și o economie funcțională trebuie să fie o economie în care, pe de o parte, statul face investiții publice, cum s-au făcut și cum trebuie să continue să facă”, a mai spus acesta.
La ce concluzie au ajuns specialiștii
În septembrie 2026, o familie din România formată din doi adulți și doi copii are nevoie de un buget lunar de aproximativ de lei pentru a-și putea asigura un trai decent. Această sumă a fost stabilită în urma unui studiu realizat de către Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România.
Valoarea coșului pentru familia de referință a crescut față de anul 2025, fiind cu 298 de lei mai mare. În țara noastră, puține familii au două salarii care să însumeze de lei.




Dezvăluirea Elenei Udrea: se pregătește un nou partid al foștilor PDL-iști din PNL, nemulțumiți de Bolojan
Lucrările la centura Bușteni–Azuga avansează chiar și pe vreme rea. A început montarea grinzilor de 90 de tone pe unul dintre poduri
Bogdan Toader îi felicită pe noii subprefecți ai județului Prahova, Robert Lungu și Mircea Tănase: „Vor întări colaborarea cu administrațiile locale”




