
Conflictul dintre Gabi Bădălău și fosta sa soție, Claudia Pătrășcanu, atinge un nou punct critic. Revoltat de noile acțiuni deschise în instanță de artistă, omul de afaceri a publicat o serie amplă de mesaje și documente oficiale pe contul său de Instagram, susținând că limitele au fost depășite.
Bădălău a dezvăluit că fosta parteneră a solicitat decăderea lui din drepturile părintești, interzicerea petrecerii vacanțelor și a weekendurilor alături de cei doi băieți ai lor, Nicolas și Gabriel, dar și emiterea unui ordin de protecție împotriva sa, valabil inclusiv în raport cu minorii.
Cererile depuse în instanță: întâlniri de câteva ore doar la domiciliul mamei și ordin de protecție
Conform citației emise de Judecătoria Constanța pe data de 2 noiembrie 2026, într-un dosar având ca obiect emiterea unui ordin de protecție, Gabi Bădălău a fost chemat de urgență în fața magistraților.
Revoltat, acesta a făcut publice solicitările formulate de Claudia Pătrășcanu, care ar viza suspendarea programului de legături personale stabilit anterior prin decizii judecătorești.
„Astăzi, pentru mine, s-a umplut paharul! Scriu aceste rânduri cu o durere și o revoltă pe care cu greu le pot exprima în cuvinte.”
Printre măsurile solicitate în instanță se numără suspendarea programului extins de vizitare și a dreptului de a lua copiii la domiciliul său pe durata weekendurilor sau a vacanțelor de vară. În plus, se cere restrângerea întâlnirilor la un interval strict de câteva ore, între 10:00 și 18:00, exclusiv în primul și al treilea weekend din lună, doar în localitatea de domiciliu a mamei și doar în prezența acesteia sau a unui reprezentant DGASPC ori a unui psiholog.
„Astăzi am aflat că mama copiilor mei a cerut în instanță decăderea din drepturile părintești! Astăzi am aflat că a cerut să nu mai pot petrece weekendurile cu ei, iar întâlnirile noastre să fie limitate la câteva ore, în prezența ei și a unui psiholog, la domiciliul ei!” a scris acesta.
La toate acestea se adaugă emiterea unui ordin de protecție prin care tatălui să i se interzică orice contact fizic atât cu fosta soție, cât și cu cei doi fii ai săi.
Nicolas locuiește de cinci luni cu tatăl, în timp ce Gabriel a rămas la Constanța
Dincolo de miza dosarelor din instanță, omul de afaceri a descris o situație dureroasă legată de separarea celor doi frați. Nicolas (10 ani) locuiește deja de aproape cinci luni alături de tatăl său și refuză să revină la domiciliul mamei din Constanța, exprimându-și dorința de a rămâne pe loc și de a merge la școală într-un mediu stabil.
În schimb, Gabriel, fiul cel mare, se află la Constanța alături de mamă, Bădălău susținând că nu a mai putut petrece timp normal cu el de mai bine de două luni și jumătate. Acesta a relatat momente dramatice petrecute pe 30 octombrie, după o ședință de consiliere la Constanța, când Nicolas a plâns și și-a implorat fratele să meargă cu ei, însă Claudia Pătrășcanu s-ar fi opus categoric, scene despre care afaceristul afirmă că deține dovezi video.
Mai multe pentru tine
În finalul mesajelor sale, Gabi Bădălău a lansat un apel public direct către instanțele de judecată și inspectorii DGASPC Giurgiu și DGASPC Constanța, cerându-le să evalueze nevoile emoționale ale minorilor, să asculte dorința exprimată de Nicolas și să permită celor doi frați să crească împreună, fără a fi forțați să aleagă între părinți.
„Domnilor judecători, vă rog din suflet să ascultați și vocea lui Nicolas! Are 10 ani. Are sentimente, temeri, dorințe și nevoi. Nu vă cer să decideți doar pe baza dorinței lui, ci să o luați în considerare cu toată seriozitatea, alături de evaluările specialiștilor și de toate celelalte probe.”




Dezvăluirea Elenei Udrea: se pregătește un nou partid al foștilor PDL-iști din PNL, nemulțumiți de Bolojan
Lucrările la centura Bușteni–Azuga avansează chiar și pe vreme rea. A început montarea grinzilor de 90 de tone pe unul dintre poduri
Bogdan Toader îi felicită pe noii subprefecți ai județului Prahova, Robert Lungu și Mircea Tănase: „Vor întări colaborarea cu administrațiile locale”




