La data de 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.1 de poliție Ploiești au desfășurat o acțiune în zona centrală a municipiului, în vederea descurajării elementelor infracționale și combaterii fenomenelor cu impact stradal precum și pentru prevenirea comercializării de bunuri contrafăcute.
Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost verificate 6 societăți comerciale.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei.
De asemenea, în cadrul controlului la o societate comercială din municipiu, polițiștii au constatat faptul că administratorul acesteia ar fi expus, pentru vânzare, articole vestimentare inscripționate cu însemnele și denumirile unor mărci înregistrate.
Bunurile în valoare de 400 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Tot în cadrul aceleiași societăți, polițiștii au identificat mai multe plase destinate braconajului piscicol, pentru care administratorul nu este autorizat în a le comercializa.
Astfel, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, conform OUG nr.23/2008 privind pescuitul și acvaltura.
Comunicat IJP Prahova