„Făcea baie şi l-a tras vârtejul jos, la fund”, povesteşte un martor. Mai bine de două ore l-au căutat pompierii şi scafandrii în apa râului Târnava Mică.
Tânăr de 19 ani înecat în Târnava Mică
„S-au efectuat căutări aproximativ două ore, alături de echipajul de la Salvamont, care a efectuat căutări pe fundul apei”, a declarat Alexandru Ghidiu, ISU Mureș. „Vizibilitatea e zero. Abia îţi vezi mâinile. Deci, nu este vizibilitate. Am avut noroc că s-a rezolvat repede. A fost exact acolo unde s-a presupus că o să fie”, spune Ioan Călușer, salvamont Mureș.
Tânărul de 19 ani din localitatea Ţigmandru a venit împreună cu mai mulţi prieteni în Bălăușeri să facă o baie şi să se răcorească în apa râului. Se pare, însă, că niciunul nu ştia să înoate.
„Mi-e nepot. Au venit cu căruţa aceea. S-au hotărât ei, tineretul, să facă baie. Şi l-a tras curentul”, mărturiseşte unchiul victimei. „Am înţeles că localnicii care ştiu să înoate bine se joacă de-a înotatul împotriva curentului. Şi probabil el a tras tare, că fizic avea băiatul, dar, la un moment dat, ceva s-a întâmplat şi a tras o gură de apă şi gata, s-a dus la fund”, explică Ioan Călușer, salvamont Mureș.
„Aici se zice că are 5-6 metri. Făcea baie şi l-a tras vârtejul jos, la fund. Nu ştiu”, spune un bărbat.
Rudele victimei sunt revoltate
Rudele tânărului de 19 ani sunt revoltate. Spun că mulţi oameni au murit înecaţi în râu, însă autorităţile n-au luat nicio măsură. N-au pus nici măcar o plăcuţă prin care să atenţioneze că scăldatul e interzis. „Au murit atâţia aici, de ce nu pune interdicţie?”, se întreabă o femeie. „După spusele localnicilor şi pompierilor, acum câţiva ani, o fată s-a înecat în acelaşi loc”, adaugă Ioan Călușer, salvamont Mureș.
Tânărul lucra în Germania şi a ajuns în ţară sâmbătă, spun rudele lui, care se pregătesc acum de înmormântare. Criminaliştii au deschis o anchetă.