Acasă este locul în care trebuie să te bucuri de tot confortul din lume şi să ai la îndemână toate aparatele care să îţi facă viaţa mai uşoară. Există o mulţime de aparate şi electrocasnice care îţi pot uşura cu adevărat viaţa, însă este important să alegi întotdeauna în funcţie de nevoile tale şi de spaţiul de care dispui.
Dacă îţi doreşti să ai o casă bine pusă la punct, unde confortul să fie pe primul loc, iată TOP 5 aparate care nu trebuie să îţi lipsească:
Aerul condiţionat
Verile din ce în ce mai călduroase reprezintă un motiv suficient de bun pentru a te convinge să instalezi un aparat de aer condiţionat. Atunci când afară este canicula, temperaturile din casa pot creşte şi ele foarte repede, iar confortul tău va fi afectat. Aparatul de aer condiţionat reprezintă cea mai bună soluţie.
Optează pentru un model cu filtre de calitate, dar şi cu funcţie de încălzire. În acest fel, îl vei putea folosi şi iarna la nevoie.
Montează aparatul de aer condiţionat astfel încât să poată răcori o suprafaţă cât mai mare a casei. Printre cele mai bune soluţii se număra amplasarea aparatului pe holuri sau în camera de zi, în special în apartamentele sau casele semi-decomandate.
Purificatorul de aer
Calitatea aerului din casa este esenţială pentru a avea grijă de sănătatea ta şi a celor dragi. Purificatoarele de aer filtrează impurităţile şi alergenii din aer, astfel încât calitatea acestuia să crească. Există o mulţime de purificatoare de aer din care poţi alege, însă dacă îţi doreşti un model performant, optează pentru un purificator de aer cu filtre HEPA. De asemenea, este important cât de puternic este aparatul, pentru a şti exact ce suprafaţa poate acoperi.
Dacă nu vrei să cheltui prea mulţi bani pe un astfel de aparat, alege un model de mici dimensiuni. Acesta este la fel de eficient precum modelele mai puternice şi mai mari, însă va trebui să îl muţi dintr-o cameră în alta pentru a fi eficient.
Aparatul de aerosoli
Un aparat de aerosoli este un dispozitiv medical foarte util, însă acesta nu se poate folosi decât la indicaţiile medicului. Aparatele de aerosoli se utilizează pentru a administra tratamente medicamentoase sub formă de vapori. Vaporii se inhalează direct la nivelul cailor respiratorii, pentru a trata eficient afecţiuni precum virozele, bronşitele sau alergiile.
Aparatul de aerosoli se foloseşte doar la indicaţiile medicului şi doar cu medicamente prescrise de acesta. Nu este niciodată o idee bună să administrezi medicamente pe cont propriu cu ajutorul aparatelor de aerosoli, deoarece efectele adverse pot fi severe.
Cântarul alimentar
Cântarul alimentar este deseori folositor în bucătărie. Fie că vrei să cântăreşti anumite ingrediente pentru o reţetă sau îţi doreşti să urmezi un regim alimentar, un astfel de aparat este un ajutor de nădejde. Nu există nicio altă metodă sigură prin care poţi măsura cantităţile de ingrediente pe care le foloseşti. Bineînţeles, un pahar, o cană gradată sau un castron gradat te pot ajuta să estimezi anumite cantităţi, însă nu vor avea niciodată precizia unui cântar.
Este o idee bună să ai un cântar alimentar în bucătărie, mai ales că astfel de aparate au preţuri prietenoase, ce pornesc de la câteva zeci de lei.
Detectorul de gaze
Siguranţa trebuie să fie mereu pe primul loc. Astfel, dacă foloseşti aparate ce funcţionează cu ajutorul gazului, fie că este vorba despre cuptor, plita sau centrală termică, este foarte important să instalezi şi un detector de gaze. Există o mulţime de astfel de aparate pe piaţă, astfel încât poţi alege rapid şi fără probleme un model care să se potrivească cu nevoile tale.
Inspiră-te din lista de mai sus pentru a alege aparatele care îţi pot face viaţa mai plăcută chiar la tine acasă. De la detectoare de gaze şi până la aparate de aer condiţionat, confortul în locul în care trăieşti trebuie să fie mereu o prioritate.