BBC: Tancurile moderne și sofisticate ale Occidentului sunt aproape inutile în război. Soldații ruși folosesc ”o nouă armă”

BBC: Tancurile moderne și sofisticate ale Occidentului sunt aproape inutile în război. Soldații ruși folosesc ”o nouă armă”

Generalul însărcinat cu ofensiva în sudul Ucrainei a declarat că Rusia a creat câmpuri minate cu mai multe straturi și linii de apărare fortificate care pun în dificultate înaintarea  tancurilor și vehiculelor blindate furnizate de Occident.  

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

„De aceea, majoritatea sarcinilor trebuie îndeplinite de soldați„, a declarat pentru BBC generalul Oleksandr Tarnavskyi.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

El spune că militarii ruși au dat dovadă de „calități profesionale” împiedicând forțele ucrainene să „avanseze rapid”.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

„Nu subestimez inamicul„, adaugă el.

Până în prezent, există puține dovezi că tancurile și vehiculele blindate furnizate de Occident au reușit să încline balanța în favoarea Ucrainei.

Mai multe tancuri Leopard și vehicule de luptă americane Bradley au fost avariate sau distruse în primele zile ale ofensivei, în apropiere de orașul Orihiv.

Brigada 47 ucraineană, care a fost în mare parte antrenată și echipată de Occident pentru a încerca să străpungă liniile rusești, a fost repede oprită din drum de minele explozive și apoi lovită de artilerie.

Rusia a publicat mai multe înregistrări video ale incidentului, susținând că ofensiva Ucrainei a eșuat deja. În realitate, a fost mai degrabă un eșec timpuriu, decât o lovitură decisivă.

Într-un atelier în aer liber al aceleiași brigăzi, ascuns într-o pădure din spatele liniei frontului, se încearcă acum repararea a peste o duzină de vehicule blindate – majoritatea Bradley americane.

La început au sosit nevătămate, dar acum poartă urmele bătăliei. Șenile rupte și roți îndoite – semne care arată că mai multe dintre ele au lovit mine rusești.

Serhii, unul dintre ingineri, spune: „Cu cât le putem repara mai repede, cu atât mai repede le putem duce înapoi pe linia frontului pentru a salva viața cuiva.”

Dar el admite, de asemenea, că unele dintre ele nu mai pot fi reparate și vor trebui fie să fie folosite pentru piese de schimb, fie „returnate partenerilor noștri” pentru a fi reconstruite.

În timp ce blindatele occidentale au oferit trupelor ucrainene o protecție mai bună, acestea nu au reușit să străpungă rândurile de mine rusești – una dintre cele mai mari bariere pentru avansarea Ucrainei.

”Călătorind pe frontul sudic am văzut, de asemenea, vehicule blindatele Mastiff furnizate de britanici, avariate și distruse.

Brigada 47 folosește acum unele dintre tancurile sale mai vechi, din epoca sovietică, pentru a curăța câmpurile minate. Dar nici acestea nu pot scăpa de explozibilii ascunși în sol, chiar dacă sunt dotate cu echipament specializat de deminare.

Mai aproape de linia frontului, comandantul de tancuri Maksym ne-a arătat tancul său T-64 recent avariat. Acesta a fost echipat cu două role în față pentru a declanșa în mod deliberat minele. El a pierdut unul dintre role în noaptea precedentă, în timp ce încerca să deschidă o cale pentru trupe” – notează corespondentul BBC în Ucraina Jonathan Beale.

În mod normal, rolele noastre pot rezista până la patru explozii”, spune comandantul de tancuri Maksym. Dar rușii, adaugă el, au așezat minele una peste alta pentru a-și distruge echipamentul de deminare.

Este foarte greu pentru că sunt prea multe mine”, spune Maksym, adăugând că deseori existau mai mult de patru rânduri de câmpuri de mine în fața liniilor defensive rusești.

Doc, indicativul său de apel, a luat parte la ofensiva de succes de anul trecut de la Herson. Dar el spune că de data aceasta se dovedește a fi mult mai dură.

Pentru prima dată în război, spune el, soldații sunt răniți de mine mai mult decât de artilerie: „Când mergem înainte, întâlnim câmpuri minate peste tot”.

Doc i-a arătat jurnalistului BBC arată o înregistrare video pe care a filmat-o recent, de pe una dintre dronele sale, cu înaintarea trupelor ucrainene spre un tranșeu rusesc.

Are loc o explozie masivă imediat ce soldații intră. Șanțul era gol, dar era plin de mine.

Doc spune că forțele rusești folosesc acum mine controlate de la distanță. „Când soldații noștri ajung în tranșee, apasă un buton și explodează, omorându-i pe prietenii noștri„.

El spune că a văzut cum a fost folosită această tactică în ultimele două săptămâni și o numește „o nouă armă„.

În ceea ce privește ofensivei Ucrainei în sud, există o logică militară pentru asta. Este văzută ca fiind esențială pentru a diviza forțele rusești și pentru a ajunge la orașele ocupate Melitopol și Mariupol – până în Crimeea.

Dar concentrarea pe această axă înseamnă că Ucraina atacă acum și liniile defensive rusești exact acolo unde acestea sunt cele mai puternice.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191