
La data de 23 august a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Andrei Mureșanu s-ar fi produs un eveniment rutier al cărui conducător auto nu a rămas la fața locului după producerea acestuia.
În baza sesizării polițiștii deplasați la fața locului au identificat apelanta ca fiind o femeie în vârstă de 42 de ani care era însoțită de fiica sa minoră în vârstă de 2 ani.
Din primele verificări a reieșit faptul că, femeia în cauză în timp ce se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, fiica acesteia se afla pe trotinetă, iar un autoturism a efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism, ce se afla oprit în vederea acordării de prioritate, moment în care acroșează trotineta minorei.
În urma impactului minora nu a suferit vătămari corporale, fapt pentru care cercetările au fost continuate în vederea soluționării evenimentului rutier cu pagube materiale.
În baza investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind o femeie în vârstă de 54 de ani din municipiul Ploiești.
Ulterior, femeia în cauză a fost citată procedural, iar la data de 24 august a.c. în urma audierii, aceasta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind depășirea vehiculelor și acordarea priorității pietonilor care au acest drept, cu amendă în valoare de 1.740 de lei.
De asemenea, acesteia i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.




Crin Antonescu îl atacă direct pe Ilie Bolojan: „Un premier care a eșuat”. Ce spune fostul lider PNL despre actuala clasă politică
PERICOL IMINENT/ Podul de la Gara de Sud – la un pas de o tragedie de proporții. Primarul Polițeanu: „Nu sunt bani!”
Comunicat PSD Prahova/ Ilie Bolojan să răspundă politic pentru decizia de a numi la conducerea Autorității Vamale Române o persoană anchetată pentru infracțiuni de corupție






