
Anchetatorii ruşi au anunţat, vineri, că au găsit corpurile tuturor celor zece victime şi cutia neagră a avionului prăbuşit, miercuri, în regiunea Tver de la nord de Moscova.
„Corpurile celor zece victime au fost găsite la locul accidentului de avion. Sunt în curs analize genetice moleculare pentru stabilirea identităţii lor. Recorderele de zbor au fost preluate de anchetatori şi este în curs o examinare detaliată a locului”, a comunicat pe Telegram comisia de anchetă, transmite AFP, citată de Agerpres.
Evgheni Prigojin, liderul grupării de mercenari Wagner, a murit miercuri seară, după ce avionul cu care se deplasa de la Moscova spre Sankt Petersburg s-a prăbușit la puțin timp de la decolare, în regiunea Tver.
Gropile din Ploiești au ajuns „vedete” în presa națională
Alături de el, în aeronavă, se mai aflau alte nouă persoane. Autoritățile ruse au anunțat că nu există niciun supraviețuitor.




Directorul adjunct al Poliției Locale Ploiești, acuzat că s-a ascuns de consilierii locali. Mihai Apostolache: «A dovedit că este incompetent»
Mihaela Rus, „teatru ieftin” în ședința de CL: minciuni și victimizări în fața consilierilor locali după ce a ascuns un raport devastator al Curții de Conturi și a atacat grosolan presa