Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor derulează, în această perioadă, prin Direcția Insolvență a Persoanelor Fizice, un proiect pe fonduri europene cu titlul: “Insolvența – cu un pas mai aproape de consumatori”.
În cadrul acestui program, se va desfășura in municipiul Ploiesti, conferința care are ca scop informarea consumatorilor interesați de a afla detalii referitoare la această procedură.
Evenimentul este dedicat persoanelor care se află în incapacitate de plată a datoriilor și nu mai fac față traiului zilnic, acestea fiind așteptate să participe la întâlnirea organizata, în cadrul proiectului, unde vor afla tipurile de procedurii de insolventa și vor primi sfaturi de la profesioniștii din domeniul insolvenței persoanelor fizice – angajați ai instituțiilor publice, notari, executori judecătorești, avocați, practicieni în insolvență.
În data de 16.11.2023 conferinta se va desfasura la Hotel Central, str. Bulevardul Republicii nr.1 cu începere de la ora 11:00.
La conferință vor participa directorul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice, consilieri din cadrul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice, reprezentanti ai institutiilor publice, executori judecătorești si practicieni in insolventa care vor prezenta cele trei tipuri de proceduri privind insolvența persoanelor fizice și vor oferi consiliere celor prezenți în materie de supraîndatorare.
Pentru mai multe detalii, persoanele care doresc să se inscrie la eveniment se pot adresa Directiei de Insolventa a Persoanelor Fizice prin e-mail la adresa: insolventa@anpc.ro, pana la data de 15.11.2023.