
Gimnasta Sabina Enache, de la CSM Ploieşti, a fost inclusă şi în acest an în topul celor mai bune sportive întocmit de Federaţia Română de Gimastică Ritmică! Sportiva Simonei Puiu a ocupat locul 6 în clasamentul pe 2023 şi a fost premiată de federația de specialitate în cadrul Galei Festive ce s-a ţinut, recent, la Bucureşti. Performanţele Sabinei Enache în acest an au fost următoarele:

– Vicecampioană naţională de senioare pe echipe, alături de Anisia Drăgan, vicecampioană naţională la panglică şi medaliată cu bronz la cerc şi măciuci (Bucureşti);
– Medaliată cu argint la Cupa României de la Ploieşti;

– Medaliată cu bronz la „individual compus” şi la panglică în cadrul Campionatelor Balcanice de la Budva (Muntenegru);
– Multiplă medaliată la alte competiţii la care a participat, precum „Irina Deleanu Cup”, „Arad Trophy” sau „Trophy Iaşi”.

În cadrul evenimentului, forul condus de Irina Deleanu a premiat atât cluburile care au găzduit în acest an campionate naţionale, CSM Ploieşti, prin antrenorul Simona Puiu, fiind apreciat pentru organizarea Campionatelor Naţionale de Junioare IV şi a Cupei României (28-29 octombrie), cât şi autorităţile locale implicate în susţinerea gimnasticii ritmice, Primăria şi Consiliul Local Ploieşti, fiind recompensate cu un frumos trofeu. Federaţia a marcat şi retragerea din activitate a Denisei Stoian, sportivă care a reprezentat cu succes CSM Ploieşti şi România în cei 12 ani de carieră în sportul care i-a fost un mod de viaţă. Nu în ultimul rând, pe scenă a urcat şi ansamblul de senioare al României, din care face parte şi sportiva CSM-ului, Anisia Drăgan.




„Te iau pe sus și te arunc pe câmp!” Jurnaliștii PHonline.ro, amenințați și la un pas să fie loviți cu mașina de patronul Genial Residence! Am sesizat Prefectura, ISC și Poliția!
Prefectul Cătălina Bozianu caută soluții pentru deblocarea activității Serviciului Juridic. Volum mare de muncă la Prefectura Prahova
Cutremur în PNL! Liberalii au decis să-i dea în judecată pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alți foști lideri. Contractele care au îngropat partidul în datorii




