Recomandări video

Loading videos...

Energie pentru tradiționalul derbi!

Energie pentru tradiționalul derbi!

Petrolul vrea să bată iarăși Rapidul și pentru asta are nevoie și de susținerea copiilor! Înaintea marelui derbi clubul a organizat un eveniment la stadion ocazie cu care toți juniorii petroliști, băieți și fete, au primit, lîngă bradul de Crăciun, cadouri specifice acestei perioade a anului. Mai ales dulciuri cu care să se energizeze în tribune acolo unde, alături de fanii mai mari, să strige cât mai tare pentru Petrolul! În acest sens ei au făcut și o repetiție, președintele clubului, Claudiu Tudor, îndemnându-i pe micii petroliști să strige ,,Hai Petrolul!’’.

Tudor a declarat, cu ocazia evenimentului. că nu vrea mai mult de două achiziții în pauza de iarnă și că la derbiul cu Rapid va fi o atmosferă nemaintâlnită oferită de Peluza 1 Ilie Oană și Peluza Latină. ,,Cu siguranta toti vrem o victorie contra Rapidului, nu numai copiii. O sa facem tot ce depinde de noi sa castigam acest meci, sa oferim o bucurie fanilor cu ocazia sarbatorilor. (In bradul de Craciun sunt ceva transferuri?) Nu ascund faptul ca vom face unul, doua transferuri, iar in privinta plecarilor suntem deschisi pentru orice jucator. Cei mai interesanti la acest moment sunt Ticu, Doua si Zima, insa ei vor pleca numai pe o suma buna, atat pentru club cat si pentru jucator”.

„Te iau pe sus și te arunc pe câmp!” Jurnaliștii PHonline.ro, amenințați și la un pas să fie loviți cu mașina de patronul Genial Residence! Am sesizat Prefectura, ISC și Poliția!

Emisarii lui Moş Crăciun la întâlnirea cu copiii au fost Vali Țicu, Jair Tavares, Jefferson Jr, Seniko Doua, Takayuki Seto și David Vraciu, aceștia fiind însoțiți de către șeful Academiei, Marius Codescu, de Gheorghe Liliac, dar și de antrenorii Academiei. Căpitanul Țicu a oferit cu plăcere pungile cu cadouri și a devenit nostalgic neuitând că acum câțiva ani și el era în aceași postură fiind răsplătit de Laurențiu Marinescu.

Țicu de-abia așteaptă înfruntarea cu Rapid și crede că un succes i-ar ierta de toate păcatele în fața suporterilor:’’Chiar imi amintesc cu placere cand eram mic, ca unii dintre ei, iar fotbalistii seniori veneau la noi sa ne bucure. Ma simt foarte bine, ma bucur ca putem sa le aducem un zambet si vrem sa-i facem fericiti si dupa meciul cu Rapid. Stim cat de important este acest joc pentru fanii nostri de aceea vrem sa adunam puncte, sa-I facem fericiti si sa ramanem acolo sus in clasament”.

Prefectul Cătălina Bozianu caută soluții pentru deblocarea activității Serviciului Juridic. Volum mare de muncă la Prefectura Prahova

Derbiul Petrolul-Rapid se va disputa vineri, 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Arena ,,Ilie Oană” fiind ultimul meci din acest an al formației ploieștene pe teren propriu. Biletele pot fi procurate atât on-line, de pe www.entertix.ro (aici), cât și de la casa stadionului. Programul de funcționare al casei de bilete este următorul:

Cutremur în PNL! Liberalii au decis să-i dea în judecată pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alți foști lideri. Contractele care au îngropat partidul în datorii

– joi, 14 decembrie: orele 10.00 – 18.00;

– vineri, 15 decembrie: orele 10.00 – 20.00.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468