Claudiu Tudor:,,Trebuie reînnodată relația cu autoritățile locale!”

Claudiu Tudor:,,Trebuie reînnodată relația cu autoritățile locale!”

Petrolul este peste așteptări în Superliga, dar sub așteptări în ceea ce privește stabilitatea financiară și nu numai. După pasul în spate făcut de Costel Lazăr, se așteaptă ca clubul să aibă un nou președinte. Acesta ar putea fi Claudiu Tudor, cel care ar prelua noua funcție, însă mai întâi trebuie să vadă dacă are toată susținerea. După succesul, 2-0 cu U Cluj, Tudor a vorbit despre ultimele evenimente și a accentuat faptul că Petrolul trebuie să restabilească o relație benefică cu autoritățile locale.

BREAKING/ Dezastrul de la Slănic, provocat de „gruparea mafiotă a lui Iulian Dumitrescu”! Lucrări executate ILEGAL la comanda lui Dumitrescu au dus la surparea terenului

Claudiu Tudor:’’Ploieștiul are potențial și e păcat ca Petrolul să nu aibă susținere. Avem nevoie de autorități, trebuie să reînnodăm cumva această relație cu ei, suntem echipa orașului, echipa județului. Mulțumim sponsorilor care sunt lîngă noi, vreau să rămână și mai mult lângă noi pentru că e păcat ca această echipă să moară. Încercăm să punem lucrurile în ordine, să vedem unde este Petrolul la acest moment pentru că trebuie să cunoaștem situația corectă a clubului, să le-o prezentăm băieților, să vedem unde se află Petrolul cu adevărat. Îmi doresc să fie o transparență cât mai mare, băieții să nu mai aibă parte de minciuni sau de promisiuni neonorate. Trebuie făcute eforturi din toate părțile, jucători, noi, autorități să ducem echipa mai departe. Trebuie să mergem către cei care au un cuvânt de spus în acest oraș și care chiar trebuie să facă ceva pentru această echipă, nu doar din gură. Sunt foarte puțini sponsorii actuali și încă ar mai trebui ceva. Băieții au restanțe de o lună jumate, după jocul cu U Cluj le-am promis o primă și luni o vor avea, dacă am promis așa vom face. Discuții despre transferul anumitor jucători sunt, dar nimic oficial venit către club. Lumea sună după jucători precum Huja, precum Jair, precum Țicu. Bart Meijers este iar unul dintre jucătorii despre care se vorbește mult, dar nu avem nimic concret. Doar discuții prin telefon, întreabă cam cât ar costa. Vânzarea de jucători poate fi o variantă de redresare a clubului, dar la prețul corect, nu vrem să ne vindem ca la colțul străzii și o să avem grijă să nu se întâmple așa”.

Fotbaliștii Petrolului au avut grijă să-și respecte statutul, dar și clubul. Ei au câștigat un joc foarte important, iar înaintea meciului au participat la protestul inițiat de fani împotriva unor membrii fondatori ai clubului. Mijlocașul Cioiu a declarat, după meci, că au tras un semnal de alarmă privind problemele financiare care sunt la multe cluburi din România.

Marius Cioiu:’’Problemele persistă și nu este în regulă ca un club precum Petrolul, cu tradiție, cu așa suporteri să aibă aceste probleme. Ne dorim să se rezolve cât mai repede și totul să fie bine. În momentul de față avem de primit banii pe două luni și jumătate. Avem și niște prime din urmă pe care nu le-am luat și nu este tocmai în regulă. Aceste lucruri te încurcă ca jucător. La antrenamente, la meciuri, nu te mai poți concentra cât ar trebui să o faci, dar noi încercăm să rămânem cu capul pe umeri și să luăm maxim din fiecare meci. Ne dorim să se rezolve situația pentru că Petrolul este o echipă frumoasă, avem un grup frumos și facem o figură frumoasă în campionat”.

Drulă (USR), despre baronul PNL Dumitrescu „Lamborghini”: Acest hoț vrea să candideze iar la Consiliul Județean Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191