Naționala de handbal masculin a României a evitat ultimul loc la Campionatul European din Germania. Chiar dacă a avut înfrângeri pe linie, cu Austria, Spania și Croația, România a terminat acest Euro pe locul 22 din 24 de echipe prezente la turneul găzduit de nemți. Mai jos de naționala noastră s-au poziționat Bosnia și Grecia.
România a fost învinsă de Croația, scor 25-31, în ultimul meci al grupei B de la Campionatul European de handbal masculin. Cel mai bun marcator al României a fost Nicușor Negru, cu 9 goluri. Au mai punctat: Buzle (3), Grigoraș (3), Cumpănici (2), Nistor (2), Stanciuc (2), Călin Dedu (2), Sadoveac (1), Drăgan (1). Handbalistul Nicuşor Negru a declarat, după jocul cu croații, că selecţionata României nu are încă experienţa necesară pentru astfel de turnee.
„Din păcate nu avem experienţa necesară pentru pentru astfel de turnee. Ne trebuie mult mai multe meciuri tari în picioare şi sper să revenim curând la un Campionat European sau, de ce nu, chiar Mondial”, a declarat Negru. România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11. Clasamentul la intrarea în grupa principală II de la Campionatul European de handbal masculin arată astfel:
1. Danemarca 2
2. Suedia 2
3. Slovenia 2
4. Olanda 0
5. Norvegia 0
6. Portugalia 0
Primele două clasate din fiecare grupă avansează în faza semifinalelor. Meciurile din penultimul act și cele două finale se vor disputa în arena din Koln. Trofeul va fi înmânat pe 28 ianuarie. Photo credit: facebook/federatia romana de handbal / Eva Manhart / kolektiff / EHF