
Petrolul va juca în etapa următoare din Superliga, sâmbătă, la Oțelul Galați, de la ora 17:00. Partida face parte din etapa a 23-a, iar Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit și programul rundei a 24-a, una în care Petrolul va juca, pe „Ilie Oană”, împotriva lui CFR Cluj. Partida se va disputa sâmbătă, 3 februarie, tot de la ora 17.00.

Până atunci, însă, la finalul acestei săptămâni, formația petrolistă va susține primul joc din deplasare din acest an. Deoarece, după mulți ani, iarna a revenit la adevărata sa valoare, iar terenurile din Ploiești și din jurul orașului n-au putut permite desfășurarea în bune condiții a antrenamentelor, „lupii” s-au mutat la baza FRF de la Buftea, acolo unde s-au pregătit, pe „sintetic” în debutul săptămânii. Tot la Buftea se va desfășura și antrenamentul de miercuri, sperându-se ca, odată cu ameliorarea vremii, ultimele ședințe de dinaintea plecării spre Galați să se desfășoare la Ploiești.
Programul celorlalte partide din etapa a 24-a este următorul:
Vineri, 2 februarie
Ora 17.00 FC Botoșani – Politehnica Iași
Ora 20.00 FC U Craiova 1948 – Dinamo București
Sâmbătă, 3 februarie
Ora 20.00 FC Rapid – Oțelul Galați
Duminică, 4 februarie
Ora 13.00 Universitatea Cluj – UTA Arad
Ora 15.30 Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova
Luni, 5 februarie
Ora 17.00 FC Voluntari – FC Hermannstadt
Ora 20.00 FCSB – Farul Constanța
Sursa:fcpetrolul.ro




„Te iau pe sus și te arunc pe câmp!” Jurnaliștii PHonline.ro, amenințați și la un pas să fie loviți cu mașina de patronul Genial Residence! Am sesizat Prefectura, ISC și Poliția!
Prefectul Cătălina Bozianu caută soluții pentru deblocarea activității Serviciului Juridic. Volum mare de muncă la Prefectura Prahova
Cutremur în PNL! Liberalii au decis să-i dea în judecată pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alți foști lideri. Contractele care au îngropat partidul în datorii




