
Ploieșteanca Alina Ilie trăiește o poveste tulburătoare, având doi băieți, în vârstă de 8 și 13 ani, care suferă de insuficiență suprarenală, cunoscută și sub denumirea de boala Addison. De la naștere, cei mici depind de hidrocortizonul de 10 mg pentru a-și menține starea de sănătate. Cu toate acestea, Alina se confruntă în prezent cu o situație alarmantă: medicamentul esențial nu se mai găsește în farmacii.
Disperarea mamei este cu atât mai mare cu cât hidrocortizonul reprezintă un element crucial în menținerea copiilor săi în viață. Boala Addison presupune o insuficiență a glandelor suprarenale, afectând producția de hormoni vitali pentru organism. Hidrocortizonul este singura soluție pentru a compensa această deficiență și a asigura funcționarea normală a organismului.
Alina Ilie a făcut apel la autorități și la comunitatea locală pentru a găsi o soluție în această criză medicală.
În situația femeii mai sunt și alte mămici care au înaintat o petiție ministrului Sănătății, în răspunsul primit arătându-se faptul că „situația a fost determinată de lipsa de interes din partea producătorilor/ distribuitorilor externi și interni de a autoriza și asigura pe piața farmaceutică din România acest produs”.
„Copiii mei suferă de insuficiență suprarenală, genetică, boala Addison cum este cunoscută. Toate viața sunt dependenți de hidrocortizon, eu sunt stresată pe viață.În cazul în care medicamentul nu le mai este administrat, riscă să moară. Sunt disperată, suntem disperate toate mamele cu copii în această situație. În farmacii, tabletele de 10 mg. nu se mai găsesc. Recunosc, eu, acum ceva vreme am făcut un stoc,pe baza rețetei primită de la medicul endocronolog pediatru, însă nu îmi mai ajunge decât aproximativ o lună pentru copii. Prednisonul, varianta substitut, nu o opțiune nedorită.”, a declarat Alina, pentru Observatorul Prahovean.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




