Cota 54 pentru sufletul echipei!

Cota 54 pentru sufletul echipei!

O nouă zi cu atmosferă bună în haita Petrolului. De data aceasta motivul distracției l-a reprezentat ziua de naștere a celui considerat „sufletul” echipei ploieștene. Este vorba despre Romeo Ivan alias ,,Peco” care a împlinit 54 de ani, din care mulți în slujba Petrolului. Deși în modestia sa nu vroia să fie sărbătorit fotbaliștii și staff-ul tehnic nu au fost de acord cu așa ceva și l-au celebrat pe magazionerul echipei. Așa cum merită, ,,Peco” a primit urări de sănătate, de ,,La mulți ani!”, cadouri după sufletul său, dar și un tort care mai mult “l-a îmbrăcat” grație băieților care nu l-au iertat nici măcar de ziua lui!

Cu ocazia conferinței de presă de astăzi, organizată cu prilejul meciului de la Arad, antrenorul Florin Pîrvu a vorbit la superlativ de Romeo “Peco” Ivan:’’În primul rând i-am urat să fie sănătos, este omul bun la toate aici, în vestiar, în afara lui și stim foarte bine aceste lucruri. Este unul dintre cei mai vechi angajați, este un adevărat personaj. Ne bucurăm pentru el, toți i-am urat să fie sănătos, i-am făcut cadouri așa cum e normal și i-am dat și un tort prilej pentru sărbătorit și băieți să se bată “dulce” între ei! El nu a vrut să se știe că este ziua lui, dar noi i-am făcut o surpriză și ne bucurăm cu toții că l-am sărbătorit.”

Dacă lui ‘’Peco” i s-a cântat ,,la mulți ani” în schimb, atacantului Albin Berisha i s-a urat la cât mai multe goluri pentru Petrolul. Fotbalistul din Kosovo a fost eroul Petrolului chiar la debutul oficial în tricoul galben-albastru. Berisha își dorește ca primul gol să fie urmat de altele, însă nu este disperat să marcheze:,,Nu am presiunea golului, toți trebuie să marcăm. Vreau să ajut echipa și nu țin neapărat să marchez. Cu Iașiul nu cred că am dat un gol norocos deoarece toți am luptat până la capăt, până la ultima fază și dacă am reușit înseamnă că am meritat! Piciorul de bază este dreptul, dar pot lovi mingea foarte bine cu ambele picioare, nu este nici o problemă pentru mine.”

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Antrenorul Pîrvu nu crede că Berisha se va opri după un debut perfect. Are mare încredere în kosovar și este convins că va face treabă:,,Berisha are calitatea de a lovi mingea fără să se uite. Când eram în Turcia și urmăream o serie de jucători, printre care și pe el, are această calitate, are o biomecanică de lovire a mingii, se demarcă foarte bine și după câteva secvențe am întrebat conducerea dacă acest fotbalist poate veni la noi. A venit, e adevărat cu un efort financiar, dar cred că merită și îmi doresc să ne bucure în continuare cu golurile sale”.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191