Cel mai mare acvariu cilindric, aflat în holul unui hotel din Berlin, s-a spart. Erau peste 1.500 de pești în el

Cel mai mare acvariu cilindric, aflat în holul unui hotel din Berlin, s-a spart. Erau peste 1.500 de pești în el

Un acvariu din Berlin, în care se aflau circa 1.500 de peşti exotici, a explodat vineri dimineaţă revărsând 1 milion de litri de apă şi resturi pe o arteră importantă din aglomeratul cartier Mitte, au anunţat serviciile de urgenţă, potrivit Reuters.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Circa 100 de membri ai echipajelor de intervenţie s-au prezentat rapid la locul incidentului produs într-un complex de agrement din capitala germană, care include un hotel Radisson, un muzeu, precum şi acvariul.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Sea Life Berlin oferea tururi într-un ascensor cu pereţii din sticlă ale acvariului Aquadom, care era, potrivit centrului de agrement, cel mai mare acvariu cilindric de sine stătător din lume, cu o înălţime de 14 metri.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Două persoane au fost rănite de fragmente din sticlă, iar poliţia a evacuat hotelul din complex de teama unor avarii la structura clădirii.

”Pur şi simplu haos. Întreg acvariul a explodat, iar ceea ce a rămas este complet distrus. O mulţime de peşti morţi, resturi”, a declarat pentru Reuters Sandra Weeser, unul dintre oaspeţii hotelului.

Câini de căutare şi salvare au cercetat parterul clădirii întrucât resturile împrăştiate peste tot au împiedicat accesul salvatorilor, dar nu au fost descoperite victime, a scris pe Twitter departamentul de pompieri din Berlin.

Un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri a declarat pentru Reuters că nu se cunoaşte cauza exploziei acvariului AquaDom.

Sea Life a anunţat pe pagina sa de internet că va rămâne închis vineri în urma incidentului. Compania nu a răspuns imediat unei solicitări pentru comentarii din partea Reuters.

Nici departamentul de pompieri şi nici poliţia nu au oferit detalii despre soarta peştilor, deşi poliţia a scris pe Twitter că ”s-au produs pagube marine incredibile”.

Cele circa 350 de persoane care erau cazate la hotelul din complex au fost sfătuite să-şi facă bagajele şi să părăsească clădirea, a precizat purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri.

Mai multe autobuze au fost trimise la acest complex pentru a oferi adăpost oaspeţilor hotelului care evacuau clădirea, în contextul temperaturilor exterioare de aproximativ -7 grade Celsius înregistrate în Berlin, a precizat poliţia.

Echipele de intervenţie au închis circulaţia pe o arteră importantă din apropierea complexului, care face legătura între Alexanderplatz şi Poarta Brandenburg în Berlin, din cauza volumului mare de apă care s-a revărsat din clădire.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191