Patriarhul lui Putin amenință Biserica Ortodoxă Română cu „urmări grave”, după ce preoți moldoveni s-au întors la Mitropolia Basarabiei

Patriarhul lui Putin amenință Biserica Ortodoxă Română cu „urmări grave”, după ce preoți moldoveni s-au întors la Mitropolia Basarabiei

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse acuză Biserica Ortodoxă Română că încalcă sfintele sinoade și amenință cu „urmări grave” pentru „unitatea ortodoxiei”, după ce mai mulți preoți s-au întors în sânul Mitropoliei Basarabiei. Declarația a fost făcută de președintele departamentului sinodal al Patriarhiei Moscovei, Vladimir Legoida, citat de RIA Novosti, relatează  

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Săptămâna trecută, mitropolitul Vladimir i-a adresat o scrisoare Patriarhului României Daniel, în care a declarat că preoții pleacă de la Mitropolia Moldovei din considerente financiare și în interesele politicului, acuzând totodată Mitropolia Basarabiei că seamănă „zâzanie și discordie”.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, zeci de preoți au părăsit Mitropolia Moldovei și au trecut la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române. Drept răspuns, Mitropolia Moldovei a anunțat că acești preoți sunt „opriți de a săvârși cele sfinte” și vor fi caterisiți.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Recent, Biserica Ortodoxă Română a criticat acțiunile Mitropoliei Moldovei și a anunțat că sancțiunile pentru preoții care au decis să adere la Mitropolia Basarabiei sunt nule, notează sursa citată.

În acest context, Sinodul Patriarhiei Moscovei a acuzat că deciziile Patriarhiei Române încalcă sfintele canoane, „în particular Canoanele Apostolice 11, 12, 31 și 32, canonul 2 al celui de-Al Doilea Conciliu, canoanele 5 și 8 al celui de-Al Treilea Conciliu, canonul 13 al celui de-Al Patrulea Conciliu, canonul 17 al Conciliului din Trullo, canoanele 13 și 22 ale Conciliului de la Antiohia”.

„Membrii Sfântului Sinod au exprimat dezacordul hotărât cu deciziile (Patriarhiei Române, ), care, în cazul realizării lor ulterioare, vor duce la urmări grave cât pentru relațiile bilaterale ale Bisericilor Ortodoxe Rusă și Română, atât și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe în general”, a transmis Legoida.

Anterior, Mitropolia Basarabiei a declarat că Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove este o structură necanonică, subordonată centrului de putere de la Moscova, fiind infiltrată de reprezentanți ai serviciilor secrete ale Federației Ruse.

Într-un comunicat, Mitropolia Basarabiei a arătat că Biserica Ortodoxă din Moldova reprezintă interesele regimului rusesc, a fost creată abuziv și cu încălcarea tuturor canoanelor bisericești și este măcinată de corupție și simonie. În același document, Mitropolia Basarabiei practic îndeamnă preoții aflați sub jurisdicția moscovită să treacă în supunerea sa.

Pe 5 septembrie, Mitropolitul Vladimir a expediat o scrisoare foarte dură Patriarhului Kiril, în care a afirmat că „Lumea Rusă” este străină valorilor naționale ale moldovenilor, care au rădăcini latine și se îndepărtează de Biserica Rusă, care blagoslovește războiul de invazie al lui Putin în Ucraina.

„Soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri – într-un timp relativ scurt ea se va reuni inevitabil cu România şi desigur tot ceea ce susţine Biserica Ortodoxă din Moldova va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române”, mai afirma mitropolitul în scrisoare.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191