
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost fascinați de munți, iar mii de persoane și-au dedicat viața alpinismului, încercând să cucerească cele mai înalte vârfuri de pe glob. Cu toate acestea, un munte nu a putut fi escaladat de nimeni până acum!
Potrivit informațiilor de la , Everest are o altitudine de de metri, iar din anul 1953 până acum, nu mai puțin de de escaladări au avut loc, iar undeva în jur de de persoane au participat la acestea. Cu toate acestea, un alt vârf la fel de fascinant, tot din munții Himalaya, nu a fost cucerit de nicio persoană până acum! Este vorba despre muntele Kailash, care are o altitudine de „numai” de metri!
Kailash se găsește la granița dintre Nepal și China, iar acest munte are un rol important în toate religiile care se găsesc în această zonă a lumii. De exemplu, în hinduism, acest loc este considerat a fi casa zeului Shiva, în timp ce în budism, se spune că Buddha Demchok locuiește în acest munte.
De asemenea, în jainism, se crede că Tirthankara Rishabha a reușit să atingă moksa (eliberarea) în acest loc. În plus, în șamanismul tibetan (bön), se crede că muntele Kailash este sursa magiei.
De altfel, superstițiile din această zonă spun că cel care încerca să ajungă în vârful acestui munte va fi pedepsit cu moartea de către zei.
Desigur, tradițiile din zonă nu au descurajat chiar pe toată lumea. De-a lungul anilor, mai mulți alpiniști au încercat să cucerească muntele Kailash, însă nimeni nu a reușit. În anii 1920, britanicii Hugh Ruttledge și R. C. Wilson au încercat să urce pe munte, însă din cauza vremii proaste, au renunțat.
În 1980, guvernul chinez i-a oferit șansa de a cuceri acest munte faimosului alpinist Reinhold Messner, însă chiar în ultima clipă, din motive necunoscute, acesta a renunțat. De asemenea, mai mulți alpiniști americani au încercat să urce pe munte în acea perioadă, însă, din motive încă neînțelese de către medici, părul le-a albit în două săptămâni, iar unghiile le-au crescut mult mai mult decât ar fi normal.




PNL sărbătorește 151 de ani, iar Crin Antonescu are întrebări pentru actuala conducere. Ce îi întreabă pe Bolojan și Ciucu?
Asociația NextJudex și judecătoarea Adriana Stoicescu comentează atacarea la CCR a proiectului de lege ce provoacă haos în CPP
VIDEO: NEON NIGHT RUN. Peste 400 de participanți la evenimentul alPHa! Spectacol la Sala Sporturilor, cu sprijinul CJ Prahova






