Sindicatul Transportatorilor Profesioniști din Ploiești și Sindicatul Liber al Transportatorilor din Ploiești, reprezentând angajații S.C. TCE S.A., își exprimă susținerea față de actualul primar al Municipiului Ploiești, Liviu Andrei Volosevici, pentru un nou mandat.
Președinții celor două sindicate, Suditu Sebastian și Mișca Ion, au argumentat că Volosevici este liderul cel mai potrivit pentru a continua proiectele de infrastructură, dezvoltarea economică și îmbunătățirea serviciilor publice din cadrul Municipiului Ploiești.
Îndemnând atât salariații S.C. TCE S.A. cât și membrii comunității să se implice activ în procesul electoral, sindicatele au subliniat importanța de a susține un candidat care a demonstrat că poate aduce schimbări pozitive în oraș.
„Pentru mine este o onoare să am în continuare susținerea Sindicatelor TCE, cei cu care am colaborat ani la rând în beneficiul ploieștenilor! Vă mulțumesc! Respect!”, a raspuns primarul Andrei Volosevici la mesajul transportatorilor ploieşteni.