
Un tânăr de 19 ani a fost dus în Arestul Poliției, fiind reținut pentru 24 de ore, după ce a furat o trotinetă electrică.
Fapta s-a produs pe data de 24 aprilie, iar polițiștii Secției 4 Ploiești l-au prins pe tânăr pe data de 15 mai.
”În fapt, la data de 24 aprilie, tânărul ar fi sustras o trotineta electrică din parcarea unei agenții de pariuri din municipiul Ploiești.
De asemenea, din verificări, a reieșit faptul că la data de 9 aprilie a.c., tot tânărul în cauză ar fi sustras mai multe țigări electronice din incinta unui supermarket din municipiu.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.”, a transmis Poliția Prahova.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




