Cel mai important eveniment de tir cu arcul din Europa va fi la Ploiești!

Cel mai important eveniment de tir cu arcul din Europa va fi la Ploiești!

Federația Română de Tir cu Arcul, sub egida World Archery Europe, forul continental de resort, organizează cel mai important eveniment de tir cu arcul din Europa rezervat sportivilor cu vârste de până la 21 de ani – Campionatul European de Tineret. #EYChamp2024. Competiția va avea loc în perioada 08 – 13 iulie la Ploiești. Peste 450 de sportivi din 38 de țări de pe continent se vor înfrunta în incinta Complexului Hipodrom.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

La competiția din România vor fi prezente toate ocupantele podiumului european de la ediția precedentă a CE, găzduită acum doi ani de Marea Britanie. Alături de Turcia, campioana en-titre, Franța – finalista din 2022, medaliată cu argint și Italia, ocupanta locului 3, din Europa s-au mai calificat echipele din Spania, Marea Britanie, Croația, Germania, România. Președintele FR Tir cu Arcul, Cornel Milan, dă asigurări că va fi o ediție de marcă a Europenelor.

„Suntem bucuroși că România va găzdui un eveniment de asemenea anvergură, la care vor lua parte cele mai valoroase echipe reprezentative din Europa. Avem toate atuurile pentru a organiza un eveniment internațional de înaltă ținută și în cele mai bune condiții. Găzduirea acestei ediții a Campionatului European putem spune că este o oportunitate pentru toți iubitorii acestui sport din România, în contextul calificării recente a Mădălinei AMĂISTROAIE la JO Paris. Sperăm într-o lansare în forță a tirului cu arcul românesc și suntem convinși că Europeanul de la Ploiești va fi doar începutul unei lungi serii de competiții de anvergură la care publicul interesat de tir cu arcul va putea fi prezent de acum încolo”. Evenimentul face parte din calendarul programului Ploiești Capitala Tineretului din România 2024. Sursa:frta.ro

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191