„Doamnelor și domnilor, vă vorbește căpitanul!”

„Doamnelor și domnilor, vă vorbește căpitanul!”

„Ne va aștepta un joc foarte greu și trebuie să fim foarte concentrați, pentru că, în mod cert, cei de la Buzău nu au nimic de pierdut și vor veni să-și dea viața la Ploiești”. Căpitanul Petrolului, Gicu Grozav, și-a luat în serios rolul de “șef în vestiar” atrăgându-le atenția colegilor că disputa cu Buzăul e mai grea decât una cu Dinamo sau Rapid:’’ Va fi mai greu decât un derbi, pentru că acele meciuri se simt altfel, se trăiesc altfel, iar la acestea precum cel de azi trebuie să cauți să te motivezi și să ajungi la 100% concentrare”.

În cadrul conferinței de presă, Grozav a mai declarat că “a dat cu pumnul în masă” în vestiar și când nu purta banderola, dar doar ca să-i mobilizeze pe băieți ca să câștige meciul:„Încerc să mă acomodez cât mai repede cu această postură, e clar că este o responsabilitate în plus. Trebuie să fiu un exemplu, dar nu cred că mă va schimba foarte mult faptul că port banderola. Întotdeauna am fost un tip corect cu mine, cu fotbalul, încerc să-mi fac treaba cât mai bine și să-mi ajut colegii. Suntem mai mulți jucatori cu experiență în vestiar, vom încerca să-i ajutăm pe cei mai tineri și să-i tragem în direcția bună”.

La conferința dedicată noului sezon au mai fost prezenți Claudiu Tudor, președintele clubului, dar și ultimul venit în staff-ul tehnic al echipei, antrenorul bosniac Sanjin Alagic. Președintele Tudor își dorește ca, in primavara lui 2025, clubul sa obtina licența pentru cupele europene. Oficialul a mai spus ca, numeric, lotul arata bine si vor vedea dupa doua, trei jocuri daca trebuie sa mai aduca jucatori. Acestia au doua luni restante si se doreste ca, in scurt timp, ei sa ajunga cu banii „la zi”.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

,,Ce pot să spun este că s-au achitat diferențele necesare către clubul Balkani și către fostul jucător Senad Jarovic, asteptam acum ok-ul din partea lor, astfel încât să continuăm diligențele necesare și să putem reuși, chiar de luni, să legitimăm jucatori pe care i-am adus în această vară. Așteptăm ca valoarea echipei să crească, iar locul în clasament să fie mult mai bun decât în sezonul trecut. Pentru acest an, ne dorim, în primul rând, să luăm licența necesară pentru a putea participa în competițiile europene, să putem lupta pentru acest obiectiv și, pe de altă parte, să ieșim din grupele Cupei României și, de ce nu, să și câștigăm această competiție!”, a spus Tudor.

Bosniacul Alagic este onorat ca a venit la un club care va implini 100 de ani, are licenta UEFA Pro din 2016, iar in 2019 a fost la Ploiesti cu nationala Bosniei care a jucat impotriva Romaniei si si-a reamintit de Hagi, Coman, Man. Vrea sa-l ajute pe Topal cu experienta sa. Petrolul are un staff din patru tari: Romania, Turcia, Grecia si Bosnia. „Am ajuns de câteva zile la Ploiești și pentru mine este, realmente, o plăcere să fac parte din acest club cu o tradiție așa bogată. Sunt norocos să mă aflu aici, chiar în momentul în care se împlinesc 100 ani, iar primele mele impresii sunt, cu siguranță, cât se poate de pozitive. Am avut parte de o primire călduroasă din partea tuturor, cu siguranță am nevoie de puțin timp pentru adaptare, dar am suficientă experiență, adunată în toată lumea, astfel încât să trec repede peste această etapă”, a declarat Alagic.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Petrolul Ploiești – Gloria Buzău va fi, astăzi, de la ora 21.30, pe ,,Ilie Oană”. Partida va fi condusă de centralul Istvan Kovacs, ajutat la cele două linii de Florin Neacșu și Marius Badea. Arbitru VAR: Florin Andrei/ Arbitru AVAR: Mircea Orbuleţ. Arbitru de rezervă:Lucian Rusandu. Obs. arbitri: Irina Mîrț/Obs. joc:Eduard Alexandru.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191