Istoricul favorabil trebuie să continue

Istoricul favorabil trebuie să continue

Istoric întâlnirilor directe, Petrolul Ploiești – U Cluj, în prima ligă este favorabil echipei gazdă, 41 victorii versus 22. Petrolul vrea să mai adauge un succes la palmaresul favorabil printr-o victorie contra lui U diseară, de la ora 19.00, pe Arena ,,Ilie Oană”. Fotbaliștii Petrolului sunt optimiști fiind încurajați de cele patru puncte obținute din înfruntările cu Rapid și Universitatea Craiova. În plus, staff-ul tehnic se poate baza și pe Nana Akosah-Bempah și Fabricio Baiano, deveniți buni de joc pentru formația ploieșteană. „Sunt jucători care se pregătesc de ceva timp alături de noi, iar acum vor putea face parte din lot. Orice antrenor își dorește să aibă mai multe opțiuni la îndemână, așa că, în mod cert, sunt un plus pentru noi și vom fi mai puternici”, a spus Sanjin Alagic referitor la cei doi fotbaliști.

Duelul cu „șepcile roșii” a fost prefațat de către tehnicianul bosniac Alagic. Acesta a declarat că îi așteaptă un nou meci dificil, dar care se poate termina cuo victorie. „Va fi, din nou, un meci greu, dar suntem într-un moment bun și cred că asta este important. Îi au pe Nistor, pe Blănuță, dar și pe alți jucători foarte buni, au câștigat pe terenul CFR-ului și asta spune multe despre cât de puternici sunt. Dar, și noi am crescut în ultimele două jocuri, am demonstrat, la rândul nostru, că suntem puternici, le știm slăbiciunile și vom încerca să profităm de ele. Practic, ei vor juca atât de bine pe cât îi vom lăsa noi să o facă! Iar dacă noi vom fi la nivelul corect, atunci sunt convins că și rezultatul ne va fi favorabil. Jucăm acasă, în fața suporterilor, cei care ne sunt, realmente, al 12-lea jucător, așa că nu ne putem gândi decât la victorie”, a adăugat Alagic.

De reamintit faptul că accesul pe stadion se va face pe baza tichetelor procurate înainte de partida cu Rapid, fiind obligatorie, astfel, prezentarea acestora la porțile stadionului. Biletele rămase disponibile pot fi procurate de la casa stadionului, deschisă, astăzi, până la ora 18.00, dar și online, de pe www.iabilet.ro. Partida va fi condusă, de la centru, de către Bogdan Dumitrache (București), secondat de către asistenții săi Radu Ghinguleac (București) și Traian Neacșu (București). Arbitru de rezervă va fi Ovidiu Robu (Chitila), iar în camera VAR se vor afla Cătălin Popa (Pitești) și Viorel Flueran (Craiova). Observatori: Andrei Ioniță (București, pentru arbitraj) și Ion Cățoi (București, pentru organizare).

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191