Premieră de succes la Vălenii de Munte: Filmul „Viața reală a lui Dracula” a captivat publicul prezent

Premieră de succes la Vălenii de Munte: Filmul „Viața reală a lui Dracula” a captivat publicul prezent

Vălenii de Munte a fost, astăzi, gazda unui eveniment cultural inedit, în cadrul celei de-a 71-a ediții a Universității Populare de Vară „Nicolae Iorga”.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Începând cu ora 16:00, cursanții, împreună cu personalități din diverse domenii, au asistat la premiera filmului documentar „Viața reală a lui Dracula”.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Prezentarea filmului, care a avut loc în prezența unui public numeros, a fost făcută de Mircea Cosma, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” din Ploiești și un susținător fervent al programelor dedicate eroilor naționali. Printre invitați s-au numărat primarul orașului Vălenii de Munte, Florin Constantin, parlamentari, ambasadori, precum și personalități academice și politice de renume.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Evenimentul a fost marcat de discursurile susținute de rectorul Universității „Nicolae Iorga”, prof. Constantin Stere, prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, și președintele ales al Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu. Toți aceștia au subliniat importanța unei astfel de inițiative care aduce în prim-plan figura legendară a lui Vlad Țepeș, într-un context european, oferind o perspectivă istorică detaliată și bine documentată.

Filmul „Viața Reală a lui Dracula” face parte din proiectul „Dimensiunea Europeană a lui Vlad Țepeș”, un program ambițios care își propune să exploreze și să prezinte impactul domnitorului valah în istoria Europei.

Alături de Mircea Cosma, la eveniment au fost prezenți și toți realizatorii acestui proiect important: Alina Ene, directorul proiectului, Beatrice Gâjman-Ioniță, consilier județean, Carmen Bejenaru, președinta Asociației Istoricilor Prahoveni, precum și Statescu Ciprian, Costin Bolgiu și Ivan Nicolae.

Proiecția filmului s-a încheiat într-o atmosferă entuziastă, aplauzele prelungite ale celor prezenți fiind o mărturie clară a impactului pe care documentarul l-a avut asupra publicului.

Această premieră marchează un moment important în promovarea și cunoașterea istoriei naționale, dar și în consolidarea identității culturale a românilor de pretutindeni.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191