Recomandări video

Loading videos...

A revenit la locul lui!

A revenit la locul lui!

Cel mai tare sprinter de la CSM Ploiești a revenit unde-i este locul! Petre Rezmiveș s-a impus în proba favorită după ce la competiția precedentă a lipsit. Rezmiveș și colegii săi de la CSM Au participat, în weekend, la Etapa a 2-a a Campionatului Naţional de Seniori, U23 şi U20, desfăşurată în Sala de Atletism „Ioan Soter”, din incinta Complexului Naţional „Lia Manoliu”.

Steagul LGBT, în fața scenei la concertele de pe Bulevard. După parada cu membri Hells Angels, să ne așteptăm și la marș Pride la Ploiești?

Dintre atleții pregătiți de Augustin Iancu şi Robert Munteanu, principala performanţă i-a aparţinut vitezistului Rezmiveş, cel care a câştigat proba de 60 metri cu timpul de 6.78 secunde. Clasări între primii 8 au mai avut Ovidiu Burcea (locul 5 la 400 metri), Cristian Roiban (locul 6 la 60 metri), Robert Marinescu (locul 7 la 400 metri) – toţi la seniori şi Ianis Moise (locul 7 la 400 metri la „U20”).

BREAKING/ Primarul Polițeanu a adus gruparea Hell’s Angels la festivalul moto de la Ploiești! Liderul rețelei criminale, prins când încerca să plătească două asasinate cu cocaină

În urma rezultatelor obţinute în cele două etape ale Campionatului Naţional de Seniori, U23 şi U20, CSM Ploieşti are 11 sportivi calificaţi pentru Finala Campionatului Naţional de Seniori, din 18-19 februarie: Petre Rezmiveş, Alexandru Gemănu, Robert Marinescu, Ovidiu Burcea, Alexandru Zatic, Cristian Roiban, Cristian Eşanu, Talida Sfargiu, Antonia Bodnariuc, Mădălina Sîrbu şi Cosmin Nisioiu. Până la „naţionalele” de peste două săptămâni, atleţii clubului vor participa, în weekend, tot la Bucureşti, la Etapa 1 a Campionatului Naţional de Probe Combinate pentru Seniori, U23, U20, U18 şi U16. Sursa:csmploiesti.ro

GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468