Primul golgeter al Petrolului

Primul golgeter al Petrolului

Mihnea Rădulescu este primul golgeter al Petrolului în sezonul 2024-2025. Puștiul are două goluri marcate, ambele în deplasare, împotriva Unirii Slobozia și a lui FC Botoșani. Un prim golgeter surprinzător pentru gruparea ploieșteană având în vedere că Mihnea este la primul sezon în lotul de bază iar peste două săptămâni împlinește 19 ani. Mijlocașul a punctat de fiecare dată grație unui picior stâng letal.

Letal pe final a fost și căpitanul Gicu Grozav. În timpul regulamentar de joc acesta a avut o evoluție “neregulamentară” riscând să primească cea mai mică notă dintre toți coechipierii săi. Însă valoarea și experiența l-au determinat să aibă acea fază din minutul 96 atunci când a insistat la o minge, a eliminat un adversar din joc, a pătruns în careu și a șutat foarte tare balonul ducându-se printre fundaș și portar în poarta botoșoneană. A fost o execuție deosebită pentru Grozav deoarece a ajuns la 100 de goluri în prima ligă, în cei 15 ani de activitate la cel mai înalt nivel!

Petrolul a învins, în prelungiri, la Botoșani cum nu a mai făcut-o de mulți ani și datorită lui Zima și a celorlalți băieți. Un succes cât șase puncte, așa l-a caracterizat Sanjin Alagic, unul dintre antrenorii formației petroliste. ,,Le mulțumesc jucătorilor că au găsit energia necesară până la final și că au marcat în prelungiri. Este o victorie importantă pentru moralul nostru. Sunt 3 puncte mari. În 6 din 8 partide nu am încasat gol, iar acest lucru este important pentru noi”, a spus antrenorul Petrolului, la flash-interviu.

Petrolul obține cel de-al treilea succes din campionat fiind, totodată, cel de-al șaselea joc consecutiv fără înfrângere și tot al șaselea în care echipa nu primește gol, asigurându-și, astfel, o poziție între primele șase în clasament înaintea pauzei de două săptămâni, impusă de meciurile echipei naționale. Următoarea adversară din Superliga va fi Farul Constanța, într-o partidă ce se va disputa pe „Ilie Oană”, în intervalul 13-16 septembrie. Sursa foto:fcpetrolul.ro/ Ionuț Tăbultoc și Denis Grosu.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191