Trei golgeteri, două goluri, un punct

Trei golgeteri, două goluri, un punct

Petrolul are la acest moment trei golgeteri cu câte două goluri după punctul obținut în Ghencea. Golul marcat de Alexandru Tudorie l-a trimis lîngă Gicu Grozav și Mihnea Rădulescu, în topul marcatorilor petroliști. Dacă în alte jocuri a fost schimbat de data aceasta Tudorie a fost ținut pe teren până la sfîrșitul meciului iar inspirația lui Mehmet Topal a dat roade, atacantul marcând chiar la ultima fază în condițiile în care era tăiat la cap și bandajat!

Alex Tudorie: ”Mă bucur că am reușit să luăm un punct, meritat cred eu. De la roșu, noi am controlat meciul, ne-am creat câteva ocazii, mă bucur că am luat un punct. A fost o lovitură, m-a lovit cu cotul, dar nu m-am speriat. Am rămas pe teren, m-am luptat și am și înscris. Din păcate nu am fost concentrați la centrări, la ultima pasă, asta ne-a costat. Ei s-au apărat foarte bine, ne-a fost greu să îi desfacem”, a declarat Tudorie, după meci.

O altă victimă a jocului din Ghencea a fost căpitanul Grozav. Deși este un fotbalist care se accidentează foarte rar de data aceasta Gicu nu a mai scăpat și a trebuit să fie înlocuit, după doar un sfert de oră de joc, cu Nana Bempah. Banderola a fost preluată de Paul Papp care a fost în prim plan înainte, în timpul, dar și după jocul cu FCSB. Mai întâi, s-a salutat cu Chiricheș și Tătărușanu, foștii săi colegi, pe parcursul jocului “s-a luat în gură” cu portarul Zima, tot atunci l-a pupat părintește pe Alex Musi, un alt fost coleg, iar după meci a mers la galeria petrolistă unde îl aștepta un copil în scaunul cu rotile.

Tot după partidă, Papp a declarat că în vestiar nu se vorbește despre play-off deoarece sunt probleme financiare:’’Sunt probleme financiare și nu se vorbește despre play-off. Nu vreau să divulg, dar sunt probleme. Pentru ceea ce facem noi acum, merităm mult mai mult. Toți băieții din vestiarul ăla, mi se face pielea de găină, chiar merităm ce e mai bun pe lumea asta și sperăm că lucrurile bune se vor îndrepta și către noi. Eu cu Zima suntem colegi de cameră și ne certăm foarte des. Vorbim despre joc, vorbim despre poziționări. E o ceartă constructivă, cred că asta trebuie să fie într-o echipă”, a declarat cel mai experimentat fotbalist al Petrolului.

Președintele Claudiu Tudor a recunoscut datoriile către echipă, apreciază caracterul jucătorilor pe care îi mai ține conectați cu primele de joc. Tudor tot face apel la autorități și nu înțeleg de ce în condițiile în care tot el a spus că în urma unei discuții cu Mihai Polițeanu, viitorul primar, acesta i-a spus clar că autoritatea pe care o va conduce nu are cum să de-a bani deoarece are datorii foarte mari. Ar mai fi o speranță de la Consiliul Județean Prahova.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Claudiu Tudor:’’Băieții au primit un salariu înainte de meciul cu Farul, vineri au primit bonusul pentru victoria cu Botoșani. Cu siguranță săptămâna asta vor primi și bonus de victorie, nu de egal, pentru remiza cu FCSB. Probleme avem, probleme sunt la mai multe echipe. Facem tot ce depinde de noi să rezolvăm și așteptăm autoritățile să vină cât mai aproape de noi. Sunt 3 luni de întârziere, dar foarte mulți dintre jucători sunt cu banii la zi, pentru că au venit târziu. Dintre cei vechi mai sunt și cu două, nu toată lumea are 3. Mulți jucători noi au maximum o lună. Sperăm să vină lângă noi Consiliul Județean Prahova. Suntem în discuții avansate”, a declarat Tudor la DigiSport.
Chiar și cu aceste probleme, Petrolul se menține pe loc de play-off și chiar l-ar putea întări dacă, etapa viitoare, va bate Hermannstadt Sibiu. Meciul se va disputa vineri, 27 septembrie, de la ora 18.00, pe ,,Ilie Oană’’. Sursa foto: fcpetrolul.ro/ sportpitcures.eu

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191